Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 decembrie 2001
procedural · adoptat
Rãzvan Ionescu
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru
Discurs
Domnule preºedinte, Domnilor miniºtri,
Stimaþi colegi,
Raport comun privind Strategia de securitate naþionalã a României.
Comisiile pentru apãrare, ordine publicã ºi siguranþã naþionalã ale Senatului ºi Camerei Deputaþilor au fost sesizate pentru întocmirea raportului comun în vederea prezentãrii ºi dezbaterii în Parlament, în ºedinþã comunã, a Strategiei de securitate naþionalã a României, document de bazã care, conform prevederilor Legii nr. 63/2000, fundamenteazã planificarea apãrãrii la nivel naþional, constituind expresia politicã de referinþã a atributelor fundamentale ale statului român în acest domeniu.
Dezbãtând proiectul noii strategii, comisiile au apreciat cã documentul creeazã un cadru unitar ºi flexibil de planificare ºi de concepere a abordãrilor sectoriale în domeniul securitãþii, al cãrui fundament îl constituie imperativul protejãrii valorilor ºi identitãþii naþionale, asigurarea resurselor interne necesare lansãrii unor programe economice, culturale ºi sociale în mãsurã sã apropie societatea româneascã de indicii de performanþã ai civilizaþiei europene.
În acest context, ca element de noutate, sunt definite sistemul securitãþii naþionale, ca ansamblu al mijloacelor, reglementãrilor ºi instituþiilor statului care au rol de a analiza, proteja ºi afirma interesele fundamentale ale României, ºi strategia de securitate naþionalã, ca document de bazã ce defineºte aceste interese, ca ºi
obiectivele pentru realizarea lor, având un orizont de evaluare pe termen mediu.
Comisiile au constatat cã strategia, în conformitate cu Legea privind planificarea apãrãrii naþionale a României, sintetizeazã obiective, precizeazã definiþii ºi coreleazã direcþii de acþiune pentru componentele cu atribuþii în asigurarea securitãþii þãrii, având o structurã care cuprinde în ordine: definirea intereselor naþionale de securitate, precizarea obiectivelor care conduc la protejarea ºi afirmarea acestor interese, evaluarea mediului internaþional de securitate, identificarea factorilor de risc din mediul intern ºi internaþional, direcþiile de acþiune ºi principalele mijloace pentru asigurarea securitãþii naþionale a României.
Analizând factorii de risc la adresa securitãþii României, strategia concluzioneazã cã þara noastrã nu este ºi nu se va afla în viitorul apropiat în faþa vreunei ameninþãri majore de tip militar clasic la adresa securitãþii sale naþionale. Se estimeazã cã în perioada actualã riscurile la adresa securitãþii sunt preponderent de naturã nemilitarã, mai ales internã, manifestându-se în special în domeniile economic, financiar, social ºi ecologic.
De asemenea, sunt prezentate o serie de riscuri asimetrice nonclasice, terorismul internaþional ºi transnaþional, acþiuni destinate afectãrii imaginii ºi credibilitãþii României în plan internaþional, agresiunea economico-financiarã.
Comisiile au constatat cã în capitolul destinat direcþiilor de acþiune în politica de securitate naþionalã se stabilesc mãsuri, acþiuni ºi resurse în domeniile politico-administrativ, economic, social, al educaþiei, cercetãrii ºi culturii, siguranþei naþionale ºi ordinii publice, apãrãrii naþionale, politicii externe, fiecare cu dezvoltãrile ºi precizãrile necesare. În acest context se acordã o atenþie specialã resurselor politicii de securitate.