Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 aprilie 2001
other
Viorel-Gheorghe Coifan
Discurs
## Domnule preºedinte,
Domnilor miniºtri,
## Stimaþi colegi,
Vãd cã astãzi, sau constat cu bucurie, sub aceastã cupolã bântuie duhul descentralizãrii. Cel puþin aºa s-a declarat pânã acum.
În spiritul acestei descentralizãri ºi în dorinþa de a împãca principiul folosirii economice a resurselor cu principiul mult mai puternic al descentralizãrii, vã propun amendamentul de la nr. 2 la art. 34 ºi care se referã la orientarea numãrului de posturi în valorile pe care Guvernul le-a propus.
Noi nu putem sã impunem o limitã maximã la ora actualã, din câteva motive. Unele au fost exprimate aici foarte pertinent. Eu aº vrea doar sã spun cã, de princi-
piu, se încalcã atât art. 10 din Legea administraþiei publice locale adoptatã în 13 martie a.c. ºi care este inspirat generos din Carta Europeanã a Autonomiei Locale, dar se încalcã ºi principiul conexitãþii, care spune aºa: la transfer de competenþe, transfer de mijloace financiare pentru susþinerea acestor competenþe. ªi este clar ca ºi lumina ochilor cã este nevoie ºi de personal care sã exercite aceste competenþe.
S-a spus foarte bine de cãtre domnul deputat çkos Birtalan cã noi am votat între timp o serie de acte normative Ð mã refer la Legea nr. 5, Legea protecþiei atmosferei, Ordonanþa nr. 292 din decembrie anul trecut etc. Ð care transferã competenþe masiv, ºi este bine acest lucru, cãtre autoritãþile publice locale.
Nu amintesc handicapaþii, nu amintesc protecþia copilului, ci amintesc noile servicii comunitare care vor fiinþa lângã consiliile locale ºi judeþene.
Pe de altã parte, doresc sã vã atrag atenþia cã atât art. 38 lit. d) ºi e), cât ºi 104 lit. b) din Legea administraþiei publice locale dau dreptul consiliilor locale ºi judeþene sã voteze atât bugetul propriu, cât ºi organigrama ºi numãrul de personal.
S-a spus aici de economisirea banului public. Dar noi trebuie sã învãþãm cã ”descentralizareÒ înseamnã ban public local, ban public judeþean ºi ban public naþional. Banul public local ºi banul public judeþean este gestionat de autoritãþile administraþiei publice locale ºi judeþene alese în mod direct, universal ºi secret.
Vã dau un exemplu. Municipiul Timiºoara anul trecut a avut venituri proprii Ð proprii, _nota bene_ Ð de 560 de miliarde de lei. Din aceºti 560 de miliarde de lei, 20 de miliarde, mai puþin de 4%, au fost folosite pentru plata salariilor personalului de execuþie. Cine sunt aceºtia? Este suficient sã spun cã, datoritã descentralizãrii sistemului de colectare a taxelor ºi impozitelor, 80 de angajaþi sunt utilizaþi la primãrie numai pentru acest tip de activitãþi. ªi pot sã dau ºi alte exemple.
Prin urmare, v-aº ruga sã reflectaþi la aceastã soluþie de compromis, în care limita superioarã este consideratã orientativã, pentru cã noi pornim de la un principiu pãgubos, ºi anume cã aceste consilii locale ºi judeþene, de multe ori confundate cu primarul, îºi fac de cap ºi iau în derâdere banul public.