George Mihail Pruteanu

Domnule preºedinte, Domnilor preºedinþi, Stimaþi colegi,

Vreau sã încep prin a da o replicã colegului nostru Radu Feldman Alexandru, care s-a referit la niºte cuvinte improprii. Ei bine, rãu a fãcut, pentru cã dacã e vorba de cuvinte improprii, cu toatã stima pe care i-o port ºi chiar un început de amiciþie, trebuie sã-i spun cã formularea ”unei fete morganeÒ este complet nefericitã. Formularea corectã este ”unei fete morganaÒ, nu ”unei fete morganeÒ.

Dar trecem peste acest mãrunt detaliu ºi vã spun cã mã aflu efectiv într-un cleºte, într-o adâncâ dilemã de conºtiinþã.

La fel ca ºi Radu Feldman Alexandru îl admir pe actorul Mihai Mãlaimare ºi-l admir pe parlamentarul Mihai Mãlaimare. Probabil cã în locul lui aº fi vorbit la fel dar, în acelaºi timp, senatorul P.D.S.R. din mine, omul politic, atât cât sunt, era foarte crispat. Mihai juca foarte frumos. Mihai era sincer, Mihai Mãlaimare parlamentarul, preºedintele comisiei, dar în acelaºi timp era de un patetism pur artistic, nu financiar, nu politic, pentru cã noi ºtim, ni s-a explicat pânã la a ni se face capul calendar cã nu facem decât sã luãm niºte bani din sarsanaua asta ºi sã-i punem în cealaltã.

El, într-un fel, îºi acuza cu cãldurã, cu fierbinþealã, cu sinceritate, propriul partid cã ar fi un partid ignar, dar nu vroia sã facã asta, ºi P.D.S.R.-ul nu este un partid ignar.

Nu sunt eu avocatul unui om de talia lui Rãzvan Theodorescu, dar simt nevoia sã spun cã dacã un Rãzvan Theodorescu îºi pune obrazul la acest buget ºtie ce face. Nu e un om care sã se joace cu cuvintele ºi nu e un om care sã-ºi riºte numele pe care-l are pe o carte perdantã.

Bineînþeles, ce-a a spus domnul Radu Feldman Alexandru este corect, cã rectificarea aceea ar trebui sã fie de trei ori bugetul actual ca sã satisfacã toate speranþele care s-au pus, însã, în acelaºi timp, mai vin ºi din partea cealaltã ºi spun: se poate face culturã serioasã, se poate contracara puhoiul, invazia, nãvala aceasta de vulgaritate, de grosolãnie, de þopenie care ne inundã din toate pãrþile ºi prin autoritate ºi prin rigoare, nu numai cu, iertaþi-mi cuvântul ordinar, cu ”paraiÒ. Existã, am credinþa aceasta, poate, candidã, cã printr-o anume þinutã moralã, printr-o anume inteligenþã care nu se transformã, nu e neapãrat productivã prin bani, nu e neapãrat funcþionalã prin bani, se poate compensa puþin sãrãcia aceasta, pentru cã, în ultimã instanþã, ºi cu asta mã pregãtesc sã închei, suntem ca într-un fel de parabolã, e ca o familie care are 5 copii ºi fiecare vine ºi spune, cel mare, zice: mamã, îmi trebuie un computer, fãrã computer sunt un tâmpit în ziua de azi. Mamã, computerul e pixul de azi; vine fetiþa ºi spune ºi ea: mamã, baletul, uite am graþie, îmi spun profesorii, am nevoie de poante, am vãzut o pereche foarte frumoasã de pantofaºi cu poante, 800 de mii numai; vine al treile ºi spune: mamã, îmi trebuie neapãrat un aparat de-ãla de fãcut muºchi cã toþi îmi spun cã am talent; ºi mama n-are decât un singur lucru de fãcut: scoate plicul ºi-l pune pe masã. În plicul ãla sunt 2 milioane, salariul ei. Cum sã-i împace pe toþi?! Îi iubeºte pe toþi, þine la toþi.