Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 februarie 2000
other · adoptat
Victor Fuior
Discurs
## Domnule preºedinte, Domnilor senatori,
Acest proiect de lege este iniþiat de Ministerul Apelor, Pãdurilor ºi Protecþiei Mediului împreunã cu deputaþi ºi cu senatori. Au semnat numai cei 3 deputaþi pentru a fi cât mai operativi, motiv pentru care, având în vedere importanþa acestui Fond pentru mediu, solicit sã prezinte domnul ministru expunerea de motive, sã prezinte legea ºi s-o dezbatem ºi s-o adoptãm în plenul Senatului.
## Domnule preºedinte,
Îngãduiþi-mi sã-l întreb pe domnul ministru dacã ministerul este iniþiatorul acestei legi? În cazul în care Guvernul nu este iniþiator, nu putem dezbate acest proiect de lege. Este limpede ca bunã ziua. Dacã Guvernul este iniþiator e limpede cã putem dezbate. Dacã Guvernul nu este iniþiator, iar iniþiatorul nu se aflã pe banca respectivã, nu putem sã dezbatem aceastã lege, cã încãlcãm orice prevedere a Regulamentului Senatului. S-ar putea ca, pe timpul dezbaterii, iniþiatorul sã aibã altã opinie. ªi atunci încãlcãm un drept care este prevãzut de legea noastrã.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.