Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 iunie 2000
procedural · adoptat
Victor Fuior
Aprobarea ordinii de zi a ºedinþei
Discurs
Domnule preºedinte, domnilor senatori,
În expunerea de motive, eforturile ºefului statului sunt de a veghea la respectarea Constituþiei ºi la buna funcþionare a autoritãþilor publice. Întreb iniþiatorul: nu face diferenþã între douã legislaturi ºi o legistraturã? Cã e o diferenþã în ceea ce priveºte efortul.
În ceea ce priveºte legea, Partidul Unitãþii Naþionale Române nu poate fi de acord cu ea pentru cã posteritatea acordã drepturile pe care le meritã un ºef de stat ºi nu contemporanii.
Dacã vorbim de un stat al democraþiei ºi nu numai de statul de drept, preºedintele este _primus inter pares,_ voinþa poporului trebuie exprimatã în adoptarea acestei legi. Deci noi nu putem fi de acord cu aceastã lege. Dacã ºi cei doi preºedinþi, ºi domnul Iliescu ºtiu cã a refuzat aceastã lege, ºi domnul Constantinescu o refuzã, este evident, clar ºi din susþinerea colegilor senatori, cã aceastã lege este fãcutã în mod special pentru fostul rege al României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.