Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 februarie 2000
other · adoptat
Victor Fuior
Discurs
Domnule preºedinte, Domnilor senatori,
Vreau sã abordez ºi eu, în acest context, trei teme. Prima temã. Mã adresez domnului ministru al miniºtrilor, domnul Ciumara, ºi deputat.
La Legea nr. 154/1998, la dezbatere ºi adoptare în plenul Senatului, indicele de multiplicare pentru profesori a fost de ordinul 2, nu 1. Adicã, raportat la cifra de referinþã. Deci, a fost 2, nu 1. Vã rog, verificaþi stenogramele ºi veþi constata cã plenul Senatului a adoptat aceastã lege cu ordinul 2.
Vreau ca Legea nr. 154 sã revinã la ordinul 2, astfel încât toate conflictele ºi problemele care sunt la ora actualã se rezolvã.
Am pierdut la Camera Deputaþilor. Ceea ce mi-a pãrutÉ ªi nu este prezent aici, era susþinãtor din partea iniþiatorului secretarul de stat Bâra, de la Ministerul Muncii ºi Protecþiei Sociale, care acum vãd cã nu este invitat. Dânsul nu a vrut nicicum sã accepte indicele de 2, dar plenul Senatului l-a adoptat.
Deci, Legea nr. 154/1998 sã fie amendatã, domnule ministru de stat Ciumara, cu ordinul 2 pentru profesori.
Tema a doua. Se solicitã din partea autoritãþilor locale susþinerea învãþãmântului. Sã ºtiþi cã autoritãþile locale sunt responsabile de aceastã temã pe care o daþi dumneavoastrã ºi pe care o dãm noi. Dar care este aportul sindicatelor Ñ vine întrebarea mea Ñ la îmbunãtãþirea învãþãmântului, având în vedere dotarea de care dispun dupã 1989?
De aceea, domnule ministru Ciumara, consider cã trebuie, printr-o hotãrâre de guvern sau prin implementarea Legii nr. 213/1998 Ñ Legea patrimoniului Ñ sau printr-un referendum naþional sau printr-un proiect de lege, casele de culturã ale sindicatelor sã treacã în patrimoniul autoritãþilor locale, ca sã poatã susþine învãþãmântul, sau sã treacã sub autoritatea Ministerului Educaþiei Naþionale.
Vreau sã dau un exemplu aici: numai Rectoratul din Sibiu plãteºte lunar 5 milioane de lei la sindicate, pentru cã stã în chirie. Dar sindicatele nu vin sã contribuie ºi sã spunã ”Acest obiectiv considerãm cã poate fi al Ministerului Educaþiei Naþionale, respectiv, al universitãþiiÒ.
A treia temã, domnule ministru Ciumara pe care vreau s-o atac cu dumneavoastrã: Când vã pregãtiþi pentru bugetul pe anul 2000, în proiect ºi în expunerea de motive vreau sã faceþi referire nu numai la P.I.B. Vreau sã faceþi referire la produsul social brut ºi la produsul naþional brut, ca sã putem vedea, într-adevãr, cifrele de care putem dispune pentru învãþãmânt. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.