Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 octombrie 2000
procedural · respins
Gheorghe Mocuþa
Aprobarea programului de lucru ºi a ordinii de zi a ºedinþei
Discurs
## Domnule preºedinte, Domnilor senatori,
Vreau sã fac douã precizãri.
Prima. Noi susþinem textul de lege, aºa cum l-am propus ºi cum a fost adoptat de Camera Deputaþilor, ºi nu suntem de acord, prin urmare, cu extinderea în sensul propus de U.F.D.-P.D.-P.N.Þ.C.D. ca textul sã fie extins ºi la persoanele juridice care ºi-au reluat activitatea dupã 22 decembrie 1989.
De ce facem aceastã precizare? Pentru cã, de cele mai multe ori, în locul persoanelor juridice anterioare au apãrut douã sau mai multe persoane juridice noi, care s-au declarat continuatoarele acesteia, fiind foarte greu de stabilit în astfel de cazuri care este succesoarea de
drept a fostei persoane juridice ºi cãreia dintre ele i se cuvin bunurile preluate abuziv de regimul comunist.
În momentul actual, când ne confruntãm cu o explozie de persoane juridice nou-înfiinþate, este imposibil de stabilit criteriile generale de departajare, situaþiile variind de la caz la caz.
Un alt motiv þine de situaþia existentã în celelalte state foste comuniste, care s-au confruntat cu aceleaºi probleme în ceea ce priveºte restituirea proprietãþii. În toate aceste state, accentul s-a pus pe restituirea bunurilor cãtre foºtii proprietari persoane fizice ºi numai în subsidiar, în mãsura posibilului, cãtre persoane juridice, tocmai datoritã faptului cã în cazul acestora din urmã arbitrarul poate interveni mai uºor decât în cazul persoanelor fizice în procesul de stabilire a adevãraþilor succesori ai persoanelor juridice care ºi-au încetat activitatea.
Referitor la amendamentul propus de domnul senator Csap—, vreau sã vã precizez cã noi nu suntem de acord cu cele propuse, întrucât existã un proiect de ordonanþã de urgenþã care se referã la restituirea imobilelor pentru cultele religioase ºi pentru asociaþiile minoritãþilor naþionale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.