Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2000
other
Tãnase-Pavel Tãvalã
Discurs
Domnule preºedinte, Domnule ministru,
## Doamnelor ºi domnilor colegi,
În cercetare, dupã 1990, au rãmas un numãr foarte redus de oameni de creaþie. Pentru ca aceºti oameni sã ajungã la nivel de cercetãtor principal gr. III, II ºi I, a fost obligatoriu sã aibã titluri ºtiinþifice, lucrãri ºtiinþifice, creaþii deosebite.
Dacã punem accent pe o dezvoltare tehnologicã deosebitã, trebuie sã avem în vedere o cercetare fundamentalã, în care oamenii de ºtiinþã sã fie angajaþi în aºa fel încât sã putem sã ne aliniem, într-un termen foarte scurt, cu prioritãþi la nivel de creaþie, cu cei care sunt oameni de ºtiinþã în Occident ºi în lumea întreagã. Avem aceste posibilitãþi.
În cazul în care partea materialã ºi imposibilitatea de a avea un alt câºtig, É apreciind cã oamenii de ºtiinþã din cercetare au un salariu mediu lunar de 2,8 milioane ºi dacã îl comparãm Ð ºi sã nu mi se ia în nume de rãu de cãtre domnul ministru al finanþelor Ð cu câºtigul mediu lunar în Ministerul Finanþelor, de 4,8 milioane pe lunã, ne dãm seama cã este un foarte mare dezavantaj, este o insultã la adresa acestor cercetãtori, a acestor oameni de ºtiinþã.
309 miliarde de lei, care au fost ceruþi din timp de cãtre colegii din Comisia pentru învãþãmânt ºi cercetare, nu reprezintã mare lucru. Dacã ne gândim cã numai din privatizãri, în cursul acestui an, sunt prevãzuþi a se obþine între 8.000 ºi 12.000 de miliarde de lei, înseamnã cã aceastã infimã sumã nu poate sã fie un obstacol, o piedicã în a gândi ºi a aproba aceºti bani pentru acest domeniu de creaþie.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.