Damian Brudaºca

## Domnule preºedinte, Domnule ministru,

## Domnilor colegi,

Citind acest text al articolului în dezbatere, mi-am adus aminte cã în perioada dinainte de 1989 toþi eram egali în sãrãcie ºi în tratamentul pe care statul ni-l aplica. Ne reamintiþi de aceastã situaþie prin acest articol. Dumneavoastrã puneþi semnul egal între toþi cei care ajung, datoritã unor conjuncturi de care adeseori nu sunt vinovaþi, sã fie în situaþia de ºomeri, indiferent cã sunt ingineri specialiºti sau femei de serviciu.

Din nou, la ºomaj, în România, se pune semnul egal între toate specialitãþile, între toate persoanele, indiferent de vechimea acestora, indiferent de contribuþia socialã pe care ºi-au adus-o ºi aºa mai departe.

În consecinþã, mi se pare nu numai inechitabil, ci ºi imoralã o asemenea formulare.

În consecinþã, pentru a nu produce foarte multe modificãri la acest articol, aº supune atenþiei dumneavoastrã urmãtorul amendament: ”Cuantumul indemnizaþiei de ºomaj este o sumã fixã, neimpozabilã, reprezentând 60% din salariul mediu realizat de persoana în cauzã pe ultimele 12 luniÒ.

În felul acesta, ºi în aceastã situaþie disperatã în care ajung anumite persoane care intrã în ºomaj se pãstreazã demnitatea pregãtirii, vechimii ºi activitãþii pe care au desfãºurat-o, altfel ajungem din nou la acel egalitarism de care încercãm de 12 ani sã ne detaºãm, sã ne îndepãrtãm, dar iatã cã unele acte normative ne aduc aminte mereu de unde am pornit.

Mulþumesc.