Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 septembrie 2000
other · respins
Corneliu Dorin Gavaliugov
Discurs
Domnule preºedinte, Domnule ministru,
Stimaþi colegi,
Aici fiind de acord cu una din concluziile care au apãrut în finalul intervenþiei domnului senator Ion Vasile, aº vrea sã atrag atenþia colegilor în momentul când vom lua o decizie asupra unui risc pe care, poate fãrã voie, domnul ministru l-a introdus ºi care poate sã vicieze modul în care vom asigura o legitimitate, o reprezentativitate ºi o conducere colegialã exact acestor consilii de administraþie pe care pentru asta legea le-a prevãzut, ca sã nu fie o singurã persoanã, aºa cum numeroºi colegi, chiar în dezbaterile generale, au criticat riscul la care poate ajunge conducerea ºi modul de luare a deciziilor pentru Casele de sãnãtate judeþene dar, pe de altã parte, fãcând apel la prevederi din Legea funcþionarului public, care reglementeazã ºi în primul rând impune o tezã ºi o dezvoltã, ºi anume stabilitatea funcþionarului public care nu este persoanã aleasã, supusã unui proces electiv, ci este o persoanã numitã sau care îºi câºtigã funcþia în urma unui concurs, ceea ce este cel mai bine.
Deci din acest punct de vedere eu cred cã ideea totalei dedicaþii, sã nu aibã alte funcþii care sã-i diminueze timpul pe care l-ar aloca responsabilitãþilor pe care le-ar primi în cadrul consiliului de administraþie al Casei, este textul suficient ºi din acest motiv am vrut sã vã atrag atenþia, stimaþi colegi, sã nu aducem pânã la urmã pe membrii consiliilor de administraþie în poziþia de... ºi cu garanþiile de stabilitate pe care le are un funcþionar public prin legea deja aflatã în vigoare.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.