Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 septembrie 2000
other
Marcian David-Bleahu
Probleme organizatorice Ñ Florin Buruianã, Victor Fuior
Discurs
Domnule preºedinte, Domnule ministru,
## Stimaþi colegi,
Din pãcate, sunt unul care poate sã vinã cu o mãrturie pe viu. Eu mi-aduc aminte de preoþii militari în sutanã ºi care aveau gradul pus aici, pe mânecã, ºi aveau diferite grade ºi ei, erau cãpitani, erau maiori, erau colonei, aceasta când am fãcut armata ºi eu, care sunt grecocatolic. Mãrturisesc cã aveam preot, preot greco-catolic, nu erau numai ortodocºi ºi în privinþa asta pot sã aduc o mãrturie americanã prin care sã rãspund domnului senator Ilie.
Am vizitat în Statele Unite Academia militarã de aviaþie de la Salt Lake City ºi acolo aveau o clãdire mare în interiorul cãreia era o capelã catolicã, mai încolo era o moschee ºi mai era, încã, ºi o sinagogã, fiecare decorate cu emblemele ºi tradiþia cultului respectiv. ªi mai aveau în aceeaºi clãdire încã una care nu avea nimic pentru cã aºa este tradiþia pentru cultele neoprotestante ºi unde veneau _ˆ tour de r™le_ iarãºi sã-ºi facã slujba. Aºa cã iatã cã se împacã foarte bine.
Dar în ce priveºte cazul concret al României îmi permit sã aduc încã o mãrturie. Am fost recent la Varºovia la un simpozion internaþional, la un congres internaþional privind tineretul în tranziþie ºi am prezentat un referat care a uimit niþel pe vestici, pentru cã acolo am pledat urmãtorul lucru: la noi în þarã ºtim cã educaþia formalã este niþel în degringoladã, respectiv familia începe sã-ºi piardã puterea ºi constrângerile tradiþionale, ºcoala, uitaþi-vã, am ajuns pânã ºi sã-ºi facã elevii grevã pentru cã nu vor sã dea un bacalaureat riguros..., în privinþa aceasta începe sã scadã însãºi noþiunea de ierarhie ºi de respect cuvenit unor legi. În privinþa aceasta eu am pledat cã trebuie sã întãrim armata pentru tineret, sã o extindem chiar la un an, pentru cã la noi în þarã aceastã armatã este un factor formativ de prima mânã.
Acolo reuºesc foarte mulþi tineri sã înveþe ce este disciplina pe care au uitat-o, n-o au nici acasã, nici în ºcoalã, acolo învaþã ce este ierarhia ºi, ce sã mai vorbesc, acolo foarte mulþi învaþã, mai învaþã ºi sã scrie ºi sã citeascã.
Deci la noi armata este un factor formativ care trebuie impus ºi menþionat nu sã facem armatã de mercenari ºi, în acest context, religia în cadrul armatei are iarãºi un rol foarte însemnat, pentru cã nimeni nu poate nega rolul pe care religia îl are în formarea spiritualã ºi moralã a omului, indiferent de ce cult adoptã.
De aceea, personal, sunt absolut de acord, nu vorbesc în numele nici unui cult, mi-am permis sã vã aduc câteva mãrturii personale ca sã sprijinim aceastã lege. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.