Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 decembrie 2001
other · respins
Valentin Vasilescu
Discurs
## Domnule preºedinte,
Douã dintre interpelãri au fost adresate domnului primministru. De fapt, una dintre ele este o revenire la o interpelare pe care am fãcut-o ministrului transporturilor ºi în urma cãreia nu am primit nici mãcar un rãspuns scris, iar acea interpelare se referea la nivelul de securitate a Aeroportului Otopeni ºi iatã cã ceea ce eu am spus atunci ºi arãtam s-a petrecut acum ºi asta datoritã neluãrii mãsurilor pe care eu le-am cerut în acel moment.
A doua interpelare consider cã e deja ca ºi rezolvatã. Se referã la lucrãrile de schimbare a canalizãrii pentru apã caldã ºi cãldurã în zona în care chiar eu locuiesc, zona Piaþa Reºiþa, întârziate din motive necunoscute. Ea este rezolvatã întrucât, imediat ce am depus aceastã interpelare, domnul ministru al administraþiei publice a luat mãsurile de rigoare ºi în douã zile am avut ºi apã caldã, ºi cãldurã. Iatã cã se poate! Nu se poate însã sã am birou parlamentar întrucât, potrivit legii, primãria care trebuia sã asigure, Primãria Bucureºtiului, nu mi-a asigurat. Am gãsit eu, însã tot un subordonat al Primãriei, un director de la D.A.F.I. încearcã sã-mi sigileze ºi sã mã dea afarã ºi din acest sediu. Poate gãsesc o soluþie ºi pe calea asta.
Iar cea de-a treia interpelare este puþin mai complicatã ºi þine de restrângerea unor drepturi ºi libertãþi cetãþeneºti. Aceastã restrângere eu o consider luatã pe fondul situaþiei internaþionale de recrudescenþã care înseamnã de fapt recrudescenþa terorismului ºi eu am considerat cã acest lucru a determinat ridicarea sau solicitarea ridicãrii imunitãþii parlamentare a domnului preºedinte Corneliu Vadim Tudor pe acest fond, întrucât consider cã un articol din Constituþie, art. 49, implicã în cazuri deosebite în care, pentru protejarea siguranþei naþionale, ordinii publice, se pot restrânge, potrivit legii, anumite libertãþi ºi drepturi cetãþeneºti.
Eu vreau sã ºtiu dacã aceste drepturi cetãþeneºti în cazul celor doi parlamentari ai Partidului România Mare au fost luate ca urmare a acestui context, existând precedentul prin declaraþiile miniºtrilor de interne ºi apãrãrii, precum cã ministrul apãrãrii poartã deja un rãzboi cu terorismul. Or, starea de rãzboi se declarã ºi este aprobatã de cãtre Parlament, de cãtre noi ºi eu n-am auzit sã aprobãm un asemenea lucru, iar ministrul de interne...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.