Adrian Pãunescu

## Domnule preºedinte,

Dupã starea de bunã dispoziþie pe care o arboreazã acum, în salã, cu zgomot, domnul senator Attila Verest—y, se pare cã problemele noastre s-au rezolvat. Mãcar în parte. De ce e vesel domnul Verest—y? Poate cã replica pe care am solicitat-o U.D.M.R. la atacurile imunde pe care unele publicaþii maghiare din România le dau la adresa României ºi a noastrã, a tuturor, ºi-a gãsit crainicul în persoana domnului Verest—y sau a altcuiva dintre senatorii U.D.M.R. Ar fi un fapt nobil ºi foarte aºteptat. Pentru cã, dacã vom continua lupta pentru **”DraculaÒ** , luptã pe care o ducem aici cu o strãºnicie demnã chiar de economia naþionalã, s-ar putea sã ne rãspundã de peste veac Tudor Arghezi, cu extraordinara lui strofã dedicatã lui Vlad Þepeº: **”ªi pe când prieteni ºi curteni în zale/Ciocnesc în juru-i cupele cu vin,/În cinstea faptelor Mãriei Sale;/El cugetã ce þepi li se cuvinÒ** . Mã gândesc sã nu fim în aceastã redundantã situaþie.

Ceea ce mã face pe mine sã mã adresez Domniilor voastre este, însã, un capitol important din cuceririle societãþii româneºti, poate cel mai important, ºi anume capitolul privitor la libertatea presei, libertate care nu poate însemna numai drepturi, ci ºi obligaþii, libertate care nu poate însemna numai spontaneitãþi, ci ºi reglementãri.

De aceea aº vorbi despre acest capitol al libertãþii presei în cadrul luptei pentru libertãþile cetãþeneºti, libertãþi care trebuie ºi exprimate, ºi apãrate de cãtre toate puterile statului, de cãtre toate instituþiile statului, de societatea civilã, de societatea militarã, de cartea de istorie ºi de grupurile de interese economice ºi politice din societate.