Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2003
other
Damian Brudaºca
Dezvoltarea interpelãrilor ºi primirea de rãspunsuri la interpelãrile adresate membrilor Guvernului
Discurs
## Domnule preºedinte,
Eu am impresia cã nu mai înþeleg ce înseamnã rãspunsuri la întrebãri ºi interpelãri. Probabil cã este o tacticã mai nouã, de a face rapoarte de activitate, ca înaintea congreselor de altãdatã.
În primul rând, eu aº vrea sã-l întreb pe domnul ministru dacã a umblat vreodatã, în ultima perioadã, cu trenul pe relaþia ClujÐBucureºti. Nu existã zi lãsatã de Dumnezeu ºi nici tren care sã ajungã ori într-o staþie, ori în alta la timpul programat. Oare sã-ºi fi planificat în mod conºtient ministerul pe care dumnealui îl conduce, împreunã cu alþi colegi, sã ofere cãlãtorilor astfel de condiþii?
Pe de altã parte, vorbeºte Domnia sa despre aceastã modernizare a vagoanelor ºi de achiziþionarea de vagoane noi. Eu constat, ca unul care foloseºte sãptãmânal aceste trenuri, cã vagoanele pe care dumneavoastrã le daþi opiniei publice ca fiind noi sunt vechituri pe care le-aþi luat la mâna a doua sau a treia de pe piaþa germanã.
ªi, în al treilea rând, este vorba de faptul cã aþi ajuns sã emiteþi un ordin în cursul anului trecut, prin care aþi stabilit clar, pe relaþia spre Sighet, deplasarea sã se facã cu 40 pânã la 50 kilometri pe orã pentru a nu fi pusã în pericol viaþa celor care folosesc trenul ca mijloc de transport.
Deci dumneavoastrã, dacã eraþi mai sintetic de la bun început, vã refereaþi nu atât la aceste rezultate ”epocaleÒ, ci, mai degrabã, ºi era mai potrivit sã vorbiþi despre banii pe care-i folosiþi în lucrãri de consolidare a reþelei de cale feratã, unde, din pãcate, realizãrile acestea ”glorioaseÒ nu se prea simt. Întârzierile, riscurile, frecvenþa accidentelor vã contrazic; cu toatã stima vã spun acest lucru, domnule ministru.
Pe mine mã intereseazã într-adevãr problema, la nivel naþional, pentru cã s-ar putea sã mã duc ºi eu la varã spre litoral ºi sã ajung la destinaþie cu bine. Dar,
deocamdatã, întrebarea pe care v-am fixat-o se referea în mod clar, concret, la situaþiile ºi exemplele din spaþiul Transilvaniei.
Dacã vom ajunge sã transformãm aceste rãspunsuri la întrebãri în rapoarte de activitate, gen congresele P.C.R. de altãdatã, atunci se pare cã ne-am greºit menirea. Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.