Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2002
other · respins
Victor Paul Dobre
Discurs
## Domnule preºedinte,
Þin ºi eu sã remarc, ceea ce a precizat colegul nostru Zgonea de la P.S.D. ne îngrijoreazã chiar mai mult decât prevederea din lege. Deci se creeazã o instanþã de judecatã a primarilor! Gândiþi-vã cã suntem deja monitorizaþi de Congresul puterilor locale ºi acuzaþi de faptul cã existã foarte multe imixtiuni politice ºi, de aceastã datã, instituþionalizãm aceste lucruri!
S-a spus aici cã noi, opoziþia, am acceptat. N-am acceptat, ca atare, amendamentul! Mai mult, chiar un coleg de la dumneavoastrã a solicitat, la fel, eliminarea acestui capitol!
Eu cred cã trebuie multã prudenþã. Poate nu ar fi exclusã retrimiterea acestui capitol în dezbaterea comisiilor, pentru cã, oricum, ne vom bate pânã la capãt, vom sesiza ºi Curtea Constituþionalã, pentru cã nu se poate ca oameni care nu aparþin unei circumscripþii administrative sã se substituie electoratului acelei circumscripþii ºi sã-l judece pe cel ales prin vot direct!
Dacã greºeºte, existã legi, existã Codul civil, existã Codul penal, existã Legea administraþiei publice care stabileºte exact sancþiunile primarului atunci când abuzeazã sau atunci când încalcã legea. Dar, ca sã fie judecat de oameni care nu aparþin acelei circumscripþii unde a fost ales înseamnã o sfidare a electoratului, înseamnã un
atac direct la autonomie, înseamnã un curs antieuropean în administraþie!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.