Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2001
other
Dumitru Bãlãeþ
Discurs
## Domnule preºedinte,
În primul rând, nu s-au numãrat voturile pentru respingere. Am vãzut cã s-au numãrat cele din partea stângã a sãlii, dar în rest nu s-a executat procedura.
În al doilea rând, vreau sã precizez cã ºi aceastã propunere legislativã a fost respinsã în condiþiile în care nu s-au respectat procedurile de respingere corecte, adicã eu nu am fost invitat la comisie, iar pe lista aceasta de vot în Camerã nu am putut sã particip datoritã faptului cã nu s-a reflectat cum ar fi trebuit în cadrul ordinii de zi. Dar eu voi reveni cu o documentaþie ºi mai precisã asupra acestei probleme, pentru cã este absolut regretabil cã niºte comune care dispun de o bogãþie naturalã realã nu au fonduri în nici nu fel pentru a-ºi dezvolta localitãþile ºi pentru a le duce la un grad cât de cât de civilizaþie. În aceste condiþii, aceste resurse sunt lãsate pe mâna unei mafii a bãlþilor ºi a lacurilor care profitã de veniturile ca atare ale acestor comune.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.