Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 martie 2003
procedural · adoptat
Corneliu Bichineþ
Discurs
## Domnule preºedinte,
Întrucât cred cã domnul Adrian Nãstase, premierul, nu mai poate nici dormi de atâtea interpelãri, de data aceasta eu mã voi adresa domnului ministru de interne Ioan Rus.
## Domnule ministru,
În calitate de reprezentant suprem al poliþiºtilor români, vã reamintesc cã aceºtia, la Revoluþie, timoraþi fiind din cauza comportamentului de pe vremea când erau miliþieni, au bãtut, torturat ºi au lipsit abuziv de libertate tineri care luptau pentru libertate ºi un stat de drept.
La fel de timoraþi ºi neinspiraþi au fost poliþiºtii ºi în perioada 13Ñ15 iunie 1990, pe vremea mineriadei. De asemenea, nu aº putea spune cã s-au comportat altfel în perioada evenimentelor de la Costeºti ºi Stoeneºti.
Sigur, eu am mai multe lucruri aici scrise, de aceea voi întreba, ºi domnul ministru sã ne comunice: ce program are ºi ce mãsuri va lua pentru ca ºi Poliþia Românã sã-ºi recapete rolul de slujitor fidel al contribuabilului român, care trebuie sã fie respectat ºi apãrat chiar ºi atunci când nu dã ºpagã ºi taxã pentru cointeresarea poliþiºtilor, ce respectã ºi aplicã legile doar în mãsura în care acestea nu deranjeazã interesele clanurilor, grupurilor ºi gãºtilor care-i finanþeazã discret ºi consistent.
De asemenea, vã întreb, domnule ministru, când aþi verificat ultima datã modul în care rãspunde serviciul 955. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.