Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 aprilie 2003
other · respins
Norica Nicolai
Discurs
## Domnule preºedinte,
Legea nr. 489/2001, care ratificã acest acord de împrumut cu Banca Europeanã de Investiþii, a prevãzut 220 milioane de euro, deci 110 milioane euro, contribuþia statului român, împrumutul bãncii fiind de 110 milioane euro.
La capitolul 6, la punctul 6, contractul a fost modificat la 82 milioane euro. Este un nou acord sau este acelaºi acord renegociat?
Este prima întrebare.
În al doilea rând, prin scrisoare, împrumutãtorul, Banca Europeanã de Investiþii, pune douã condiþii obligatorii de intrare în vigoare a acordului: aviz juridic emis de un consilier juridic al împrumutatului, care precizeazã, inter alia, faptul cã aceastã scrisoare de amendament, precum ºi executarea sa ºi fiecare dintre prevederile
acesteia sunt în deplinã forþã ºi efect, ºi sunt valide ºi produc efecte legale, în conformitate cu termenii lor în România, ºi un aviz juridic emis de un consilier juridic al Consiliului General al Municipiului Bucureºti, care precizeazã, inter alia, faptul cã aceastã scrisoare de amendament, precum ºi executarea sa ºi fiecare din prevederile acestuia sunt în deplinã forþã ºi efect, sunt valide ºi produc efecte legale, în conformitate cu termenii lor respectivi, în România.
Deci, sunt condiþii imperative, dorim ca Ministerul Finanþelor Publice sã le punã la dispoziþia Parlamentului.
O a treia chestiune se referã la modificarea ultimului titlu. Ne intereseazã cine va plãti dobânzile ºi în ce cuantum, dupã 10 iunie 2006, pentru cã avem prevedere în acest acord pânã în 10 iunie ºi, în ultimul rând, este vorba de plãþile în valutã pentru contractele de subcontractare.
Legea nr. 101/1998, Statutul Bãncii Naþionale a României prevede altceva.
Ne spuneþi de ce faceþi plãþi în valutã pentru acest contract?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.