Ioan Vida-Simiti

Domnule preºedinte, mulþumesc. Domnilor colegi,

Alocuþiunea mea de astãzi aº putea-o intitula ”Chestiunea valorii în politica româneascãÒ.

În sfera politicului, conceptul de valoare îºi gãseºte cea mai corectã oglindire în structura unei elite politice veritabile, capabile sã conºtientizeze sensurile fundamentale de evoluþie ale unei societãþi, pe care, apoi, sã le asimileze în modul cel mai fidel, onest ºi moral. În fapt, cele douã dimensiuni, conºtientizare-asimilare, ar putea asigura o definiþie mulþumitoare a ceea ce noi numim astãzi ”interes naþionalÒ, expresie la care, în ultimul deceniu, dupã cum foarte bine cunoaºtem, au fãcut apel numeroase personalitãþi ale vieþii politice româneºti, deºi puþine s-au arãtat dispuse sã-i digere semnificaþiile cele mai profunde.

Nu ne vom permite, aºadar, sã apreciem drept ”exemplareÒ tabieturile politice ale ultimilor 10 ani, lucru care, de altfel, s-ar putea dovedi hazardat. În schimb, ni s-ar pãrea pertinent efortul depistãrii unor modele de conduitã politicã, adaptate la nevoile curente, în experienþa precomunistã a naþiunii române, când România a beneficiat de serviciile unei elite politice extrem de exigente cu sine înseºi ºi care a fãcut posibilã Marea Unire, lansând în plus societatea româneascã într-un ambiþios proces de modernizare. Dintr-o asemenea generaþie de excepþie a politicii au fãcut parte personalitãþi de referinþã, inclusiv pentru scena politicã europeanã, precum Iuliu Maniu, I.C. Brãtianu, Gheoghe Brãtianu, Ion Mihalache, Virgil Madgearu ºi, mai târziu, Corneliu Coposu.

Instaurarea comunismului avea sã anuleze aceastã tradiþie, bazatã pe cele mai solide acumulãri, adevãrata elitã politicã a României, care lua calea gulagului stalinist, fiind substituitã cu o clasã politicã proletarizatã, rudimentarã ºi primitivã. Îmi însuºesc pentru etapa ulterioarã a anului Õ45 conceptul de ”clasã politicãÒ, pe care îl gãsesc mai adecvat, din considerente calitativ-ideologice, cât ºi din raþiuni care derivã din anturajul semantic al respectivei epoci.

Din nefericire, fracturile semantice nu au fost ºi singurele, ele fiind dublate de grave regresii calitative, care s-au menþinut pe tot parcursul celor 45 de ani de comunism, pentru noua clasã politicã transbordatã în România pe tancurile sovietice, devenind simptomatice trãsãturi ca: imoralitatea, corupþia, incapacitatea crasã, antiintelectualismul, antielitismul º.a.

Dupã 1989, reconstrucþia unei elite politice performante s-a dovedit extrem de dificilã, procesul pierzându-se într-o tranziþie prelungitã, pânã în urmã, lipsitã de orizonturi foarte clare. Vom fi de acord cã diletantismul, corupþia, subintelectualismul au rãmas pe mai departe repere definitorii pentru o generaþie de politicieni care a moºtenit prea multe dintre nãravurile ºi moravurile unei clase politice de formaþie kominternistã. Toate aceste limite, care tind sã se cronicizeze ºi care beneficiazã de o largã percepþie publicã, au întreþinut din plin în ultima perioadã eroziunea de imagine a clasei politice româneºti, având implicaþii imprevizibile asupra însuºi regimului democratic din România.