Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2002
other · respins
Ionel Olteanu
Discurs
## Domnule preºedinte,
Nu am nimic împotrivã sã examinãm toate amendamentele posibile în aceastã ºedinþã. Nu pot însã sã nu uit faptul cã dacã distinsul meu coleg dorea sã procedeze în mod constructiv ºi eventual sã-mi atragã atenþia dacã s-ar fi greºit cu ceva în legãturã cu aceastã procedurã, putea sã participe la ºedinþa comisiei respective ºi sã facã o injoncþiune proceduralã cu privire la aceastã chestiune. Dânsul a preferat sã absenteze, este problema dânsului, fãrã îndoialã, noi, de principiu, sigur cã da, nu putem sã ne opunem cu privire la amendamentele care s-au depus, însã nu ºtiu sã se fi depus vreun amendament al domnului deputat Bolcaº la ºedinþa în care s-a discutat acest proiect de lege.
Prin urmare, ar însemna sã ieºim dintr-o eventualã încãlcare a dispoziþiilor regulamentare invocate de distinsul meu coleg ºi sã intrãm într-o altã încãlcare ºi mai mare, care vizeazã faptul cã doar amendamentele care sunt respinse la comisie sunt discutate de plenul Camerei Deputaþilor.
Deci poziþia mea este, fãrã îndoialã, aceea de a putea permite dezbaterea unor amendamente, însã nu vãd cum am putea rezolva aceastã dilemã proceduralã,
câtã vreme nu s-a depus vreun amendament al domnului deputat Bolcaº la comisie.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.