Avram Filipaº

Domnule preºedinte ºi stimaþi colegi,

Aº dori sã receptaþi cuvântul meu nu ca având o substanþã politicã, ci exclusiv una de învãþãmânt Ñ vã vorbesc ca om de învãþãmânt ºi vreau sã folosesc acest prilej, fiind de faþã un reprezentant al Ministerului Finanþelor Publice, ºi sã îl informez cu aceastã ocazie ºi în acest context de niºte lucruri care se întâmplã în raportul dintre Ministerul Finanþelor Publice ºi universitãþi.

Sigur cã problematica pe care o discutãm noi astãzi, Legea finanþelor, poate fi transformatã într-un discurs politic oricând, dar eu nu doresc acest lucru.

Subliniez faptul cã vã vorbesc exclusiv de pe poziþiile învãþãmântului pur ºi simplu.

În ultima vreme asistãm la faptul cã învãþãmântul ºi cultura sunt transformate în surse din care sã se acopere diverse pierderi de la buget sau neînpliniri de la buget. Lucrul acesta, vã subliniez, nu se întâmplã niciunde în lumea civilizatã.

Reprezentantul Ministerului Finanþelor Publice ne-a vorbit aici de intenþia Domniei sale de a prezenta o lege care sã vinã în concordanþã cu reglementãrile din Uniunea Europeanã.

Niciunde în Uniunea Europeanã autonomia universitarã nu este aproape lunã de lunã ciuntitã cu ceva, ºi în domeniul finanþelor se întâmplã acest lucru, subliniez, nu în alte domenii.

Ca sã vã dau numai un exemplu, noi beneficiem, universitãþile, prin lege, de neîncasarea taxei pe valoarea adãugatã, dar vreau sã vã spun cã avem nenumãrate adrese de la Ministerul Finanþelor Publice în care ni se certificã faptul cã într-o relaþie comercialã sau alta plãtim T.V.A., deºi legea ne scuteºte de acest lucru.

Sigur cã pot fi gãsite tot felul de portiþe, ºi economice, ºi juridice, în acest sens, dar asta se întâmplã tocmai pentru cã avem unele reglementãri juridice care lasã loc la aºa ceva.

Noi discutãm aici nu problema universitãþilor private, pentru cã ele nu sunt vizate de reglementarea pe care o discutãm, ci universitãþile de stat. Autonomia lor universitarã este pusã în discuþie.

Eu am impresia cã Ministerul Finanþelor Publice nu a dorit acest lucru ºi cã aceastã chestiune o aflã abia acum.

Dacã aºa stau lucrurile, atunci corect ar fi sã remediem acest lucru într-un fel sau altul, fie acceptãm propunerea care s-a fãcut, fie acceptând pe loc aceste amendamente ºi sã le supunem discuþiei, dacã se poate aºa ceva, dar vã spun: dacã universitãþile de stat, pentru cã despre ele este vorba, au fost stimulate sã obþinã venituri extrabugetare, ºi acum se trezesc în situaþia cã nu pot folosi aceste venituri extrabugetare, lucrul acesta, vã rog sã mã credeþi, nu este în regulã.

Eu mã opresc aici.

Repet. Intenþiile celui care a promovat legea sunt foarte bune ºi am convingerea cã i-au scãpat aceste aspecte care au apãrut abia acum. Haide sã gãsim o posibilitate ca sã rezolvãm ºi sã se afle în toatã lumea cã autonomia universitarã, care este motor de dezvoltare a civilizaþiei într-o þarã, este respectatã ºi în România. Vã mulþumesc.