Corneliu Vadim Tudor

Domnule preºedinte, Onoraþi colegi,

Am sã mã refer la aceeaºi problemã care monopolizeazã de câteva zile scena publicã româneascã. E vorba de votul dat în subcomisia senatorialã pentru dizolvarea Colegiului C.N.S.A.S.

Vã vorbeºte un om care, de la bun început, a fost împotriva acestei legi, care este o diversiune ºi despre care bãnuiam cã va face victime umane. N-am nimic de ascuns. S-au publicat în Cartea albã a Securitãþii documente despre urmãrirea mea operativã. Sã se mai dea, îmi face chiar o realã plãcere. Aºa cã nu e o pledoarie _pro domo_ , însã au fost victime oameni care au fost ºi închiºi în temniþele staliniste.

Una din victime este aici în salã, colegul nostru Mircea Ionescu-Quintus, pe care numai o rezistenþã somaticã ºi psihicã deosebitã l-a fãcut sã treacã peste disconfortul creat atunci când, pe nedrept, a fost trecut printre informatorii Securitãþii, când ºtiam bine cã el a fost un om torturat de Securitate. Am cãutat sã-l ajut prin depoziþia mea peste timp, reproducând ce mi-a zis un

deputat al nostru, regretatul Toma Nãstase, ºi care mi-a spus cã la Securitatea din Ploieºti, în anii Õ50, în biroul temutului zbir Mauriciu ªtrul, aºa se chema, n-am inventat eu acest nume, Mircea Ionescu-Quintus, care era deþinut vãrgat, a fost pãlmuit, i-a dat sângele. Or mai fi fost ºi alte torturi. Acum îl mai torturãm ºi moral. Cine are dreptul sã tortureze un om care a fãcut frontul ºi care, din tatã în fiu, a fãcut o politicã liberalã ºi cred cã a contribuit la consolidarea statului modern român?

De asemenea, o altã victimã a fost Dan Amedeu Lãzãrescu, astãzi trecut în rândul celor drepþi, dar s-a chinuit ºi el, pentru cã vine orice impostor sã punã la zid un spirit enciclopedic, un om care a fost chinuit, ºi el, în temniþele puterii de ocupaþie.

Cine dã dreptul acestor oameni sã punã la zid niºte persoane, care, efectiv, au suferit pentru delictul de opinie?

Mã simt dator sã apãr astfel de oameni, ca sã nu mai fie posibil sã se repete aceste diversiuni ºi cu alþii mai puþin cunoscuþi.

N-am crezut niciodatã cã din mintea þãrãnistului Ticu Dumitrescu o sã iasã ceva bun. Nu avea cum sã iasã ceva bun. Îl vedeam aici cum se comportã în Senat ºi era mai mare jalea, adicã el trãia într-o lume irealã, îºi fãcuse o altã biografie, se prezenta inginer, el era un biet ºantierist, era el însuºi securist, a fost un ”capoÒ al temniþelor pe unde a trecut. Un Radu Ciuceanu ºi alþi oameni de culturã au pãtimit din cauza acestui cal troian numit Ticu Dumitrescu ºi care, prin anii Õ70 chiar, a luat decoraþii de la regimul comunist. ªi atunci cum era el chinuit în puºcãrie ºi cum era el mare dizident ºi rezistent? El ºi-a sustras dosarul propriu de informator la începutul anului 1990 ºi ºtiu asta de la un general de justiþie, magistrat. Permiteþi-mi sã nu-i dau numele. A sustras, l-a distrus, o fi distrus ºi fotocopiile, l-a ºantajat pe un alt general care rãspundea de acea porþiune de arhivã ºi, dupã aia, a pornit cu aplomb, s-a nãscut a doua oarã ºi a fãcut o lege moartã.