Gheorghe Pãvãlaºcu

Domnule preºedinte, Onoraþi colegi, Doamnelor ºi domnilor,

Pe fondul eternelor crize de orgolii ale politicienilor români se poate constata extrem de limpede cã, de cele mai multe ori, o bunã parte dintre oamenii politici trece cu uºurinþã peste datorie: aceea de a fi în slujba electoratului, în primul rând, ºi abia apoi sã se ocupe de interesele diverselor partide.

Clasa politicã de la noi pare mai preocupatã de iscarea unor noi motive de neînþelegeri decât de procesul legislativ, care a ajuns monedã de schimb. În aceste condiþii, nu cred cã mai are rost sã pun întrebarea: când va veni ºi timpul ca lucrurile sã fie abordate cu seriozitate!

Sunt convins cã, în aceastã tulbure perioadã, numele unui adevãrat român nu înseamnã mare lucru pentru unii ºi, totuºi, îl voi aminti, mãcar pentru a aduce aminte cã Ilie Ilaºcu încã mai trãieºte. Pe Ilaºcu nu-l va ucide regimul transnistrean, ci indiferenþa ºi nepãsarea. Întregul popor român este pus la zid ºi umilit, atâta timp cât unul dintre marii patrioþi ai zilelor noastre, Ilie Ilaºcu, este supus în temniþa pseudorepublicii nistrene de la Tiraspol unor inimaginabile torturi fizice ºi psihice.

Din nefericire, de atâþia ani, peste ”Grupul IlaºcuÒ s-a aºezat o tãcere nedemnã, ruºinoasã ºi nemeritatã. Pentru ca Republica Moldova sã nu-ºi pericliteze relaþiile cu Marea Rusie sau pentru ca relaþiile noastre cu ambele þãri sã nu fie afectate nu s-a întreprins nimic concret pentru patrioþii români: Ilaºcu, Petrov, Popa, Lescu ºi Ivanþov.

Ignorând toate protestele ºi apelurile de a-i pune în libertate pe cei patru tovarãºi de suferinþã, autoritãþile de la Tiraspol sfideazã opinia publicã mondialã. Este adevãrat cã opinia publicã mondialã are multe alte probleme, dar mãcar pentru noi, cei din þarã, rezolvarea acestei chestiuni era una de onoare: Ilie Ilaºcu pare a fi devenit sau ar fi devenit o datã în calendar, un reper de care ne amintim doar când este nevoie de a specula sentimentul de demnitate naþionalã, sau atunci când apare necesitatea unei campanii care se abatã atenþia de la alte probleme.

Nimeni ºi nimic nu i-a înfrânt, deocamdatã, tãria de caracter celui care, într-o scrisoare de adio, a spus: ”Rãmâi cu bine, popor român! Eu vã iubesc!Ò. Nici mãcar toate torturile la care a fost supus, nici cele patru simulacre de execuþie prin împuºcare, cu gloanþe oarbe, la care a fost forþat; mai mult, în timpul procesului de la Tiraspol, Ilie Ilaºcu a spus: ”Eu nu am republicã, eu am o þarã: ROMÂNIA. De aceea, anume ei mã adresez mereuÒ.

Da, Ilie Ilaºcu s-a adresat mereu României. Poate cã ºtia cã republica de la Chiºinãu, prea micã ºi neînsemnatã în faþa colosului rusesc, nu poate face nimic pentru el. S-a adresat României ºi românilor adevãraþi de pretu- tindeni. ªi ce a fãcut þara pentru Ilie Ilaºcu, cel care, în gândirea sa, a avut curajul sã se ia de pãr cu un regim întreg?

Domnule preºedinte, mã pregãtesc sã încheiÉ