Radu Ciuceanu

Domnule preºedinte, Onoraþi colegi,

Multe ºi mari sunt blestemãþiile în aceastã þarã.

Dupã cum cunoaºteþi, în urmã cu mai bine de o lunã, Parlamentul a respins abia dupã trei ani Ordonanþa de urgenþã a Guvernului nr. 186 din 1999, actul normativ criminal, zic eu, elaborat, semnat într-o singurã zi ºi publicat în ”Monitorul OficialÒ în aceeaºi zi fatidicã de 19 noiembrie 1999, prin care au fost distruse mai multe bãnci româneºti de cãtre un grup mafiot organizat, cu ramificaþii în Banca Naþionalã a României, în rândul unor magistraþi, toþi aflându-se sub bagheta diriguitoare a unei aºa-zise firme de lichidatori, în fond ciocli ai bãncilor noastre, respectiv reconversia ºi valorificarea activelor, având ca patroni doi celebri avocaþi, aº zice eu.

Cunoaºteþi desigur, de asemenea, faptul cã, timp de aproape doi ani, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupþiei ºi pentru petiþii a avut, în virtutea competenþelor ºi atribuþiilor sale, ca preocupare efectuarea de cercetãri ºi verificãri la repetatele sesizãri ale acþionarilor Bãncii Internaþionale a Religiilor, ºi nu numai, a modului în care a fost declanºat falimentul la aceste bãnci ºi a modului în care se efectueazã lichidarea acestora.

În toatã aceastã perioadã, membrii comisiei noastre, cu excepþia unui singur coleg, din pãcate, ºi experþii noºtri au efectuat operaþiuni de cercetare, de verificare aprofundatã a tuturor aspectelor, au solicitat expertize de specialitate, ajungând fãrã echivoc la concluzia certã cã falimentul acestor bãnci a fost organizat ºi premeditat, spus într-un mod mai elegant, de cãtre un grup de interese, în realitate fiind vorba de o adevãratã bandã de rãufãcãtori.

Vã amintiþi cã în vara acestui an, în baza unor probe ºi dovezi indubitabile, comisia noastrã a prezentat concluziile în acest caz, concluzii prin care s-a demonstrat tristul adevãr, realitatea crudã a ceea ce a însemnat practica numitului act normativ Ð este vorba de Ordonanþa de urgenþã a Guvernului nr. 186 din 1999, redactat ºi adoptat la cererea numitului grup de interese, constituind umbrela proteguitoare a legii pentru prãduirea fondurilor unor bãnci româneºti.

Actul normativ incriminat ºi respins pe bunã dreptate de Parlament, din nefericire, ºi accentuez, numai dupã trei ani, ºi de ce numai dupã trei ani?, care a produs în acest timp efecte deosebit de pãgubitoare pentru câteva bãnci româneºti, act normativ emis în mod special pentru a da posibilitatea unui adevãrat jaf al fondurilor unor astfel de bãnci, a constituit imediat în anul 2000 obiectul mai multor interpelãri ale unor colegi ai noºtri.

Este greu de înþeles motivul pentru care nu s-a grãbit procedura de analizã a acestei ordonanþe de urgenþã, pentru a se stopa cel puþin prãduirea, distrugerea, în fond, a acestor bãnci.

Vã reamintesc aici faptul cã grupul de interese foarte bine cunoscut nu a avut în vedere decât imensele profituri, procentul de 10% rezultat din lichidarea acestor active ºi creanþe de mii de miliarde însumând sute de miliarde obþinute fãrã nici o investiþie. Bunã afacere, aº zice eu.