Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 septembrie 2001
other · respins
Andrei Ioan Chiliman
Discurs
Domnule preºedinte, Onoraþi colegi,
Partidul Naþional Liberal sprijinã modificarea termenelor de aplicare a Legii nr. 10/2001, lucru care a apãrut necesar din cauza greutãþilor în aplicarea efectivã a legii, lucru care este deosebit de important pentru evoluþia României cãtre o democraþie realã, cãtre o Europã spre care sperãm cã vrem cu toþii sã ne îndreptãm.
Þin sã precizez cã aceastã lege este un pas hotãrâtor în istoria României, pe drumul despãrþirii definitive de comunism, ºi înþeleg durerile pe care i le provoacã aceastã despãrþire Partidului România Mare, prin intervenþia pe care a avut-o anterior aici reprezentantul acestei formaþiuni.
Trebuie sã ne despãrþim de comunism ºi sigur cã lucrul acesta nu este simplu. Ar fi fost mult mai bine ca aceastã retrocedare sã fie fãcutã la începutul anilor Õ90 ºi peste ea sã nu se adune toate celelalte care s-au adunat în aceºti 11 ani.
Solicitãm totuºi în plus ca, pe lângã modificarea acestui termen, Guvernul sã aplice cu toatã fermitatea ºi cât mai repede aceastã lege.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.