Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 februarie 2003
other · adoptat
Aureliu Leca
Cuvântarea domnului Nicolae Vãcãroiu, preºedintele Senatului, la des- chiderea sesiunii
Discurs
Domnule preºedinte,
Onoraþi membri ai Senatului care aþi binevoit sã rãmâneþi totuºi sã ascultaþi ºi un punct de vedere personal,
Declaraþia mea politicã se referã la lãrgirea Uniunii Europene ºi politica energeticã.
Cu puþin timp în urmã, am fost trimis de cãtre Senat la Bruxelles, pentru a participa la un seminar, organizat de Parlamentul European ºi Comisia Uniunii Europene, cu reprezentanþi ai parlamentelor din 10 þãri în procesul de aderare, privind politica energeticã a Uniunii Europene.
18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 1/13.II.2003
Prezentãrile ºi discuþiile purtate s-au referit la un document de o importanþã deosebitã pentru Uniunea Europeanã ºi, în perspectivã, ºi pentru noi, ”Cartea verde a securitãþii de furnizare, de alimentare cu energieÒ, care a fost propusã ºi apoi adoptatã ca document, ca directivã a Uniunii Europene.
Uniunea Europeanã a devenit în ultimul timp extrem de preocupatã de problemele majore pe care energia le ridicã ºi menþionez câteva dintre acestea:
Ñ alegerea surselor de energie, care pot sã facã parte din interiorul Uniunii Europene sau din exteriorul ei;
Ñ securitatea alimentãrii cu energie, deci problemele ridicate de pericolele întreruperii alimentãrii cu energie; Ñ presiunea exercitatã de protecþia mediului;
Ñ evoluþia preþului petrolului, care a crescut de trei ori în ultima perioadã de timp, ºi funcþionarea pieþei de energie, energia fiind un produs vandabil, o marfã.
În prezent, conform unei analize exhaustive, consumul de energie al Uniunii Europene are un grad de dependenþã de sursele energetice primare externe de 50%. Dacã nu se întreprinde nimic ºi se menþine aceastã politicã energeticã, vreau sã vã spun, deosebit de eficientã comparativ cu alte þãri, gradul de dependenþã al Uniunii Europene în anul 2030 va creºte la 70% ºi acest lucru a fost considerat total inacceptabil. Cu alte cuvinte, gazul care vine, gazele naturale din Federaþia Rusã, petrolul din Orientul Mijlociu ºi alte resurse din Nordul Africii riscã sã transpunã în realitate ceea ce a fost descris plastic cã ”Uniunea Europeanã este un Gulliver în lanþuriÒ.
Întrucât lãrgirea Uniunii Europene este iminentã, s-a apreciat cã o atenþie deosebitã trebuie datã þãrilor candidate ºi eforturilor acestor þãri de a integra politica energeticã a Uniunii Europene în politicile energetice naþionale.
În câteva cuvinte, ”Cartea verdeÒ, acest document, aceastã directivã-strategie energeticã a Uniunii Europene este structuratã pe 5 capitole principale:
Unul Ñ oprirea risipei, a risipei de energie. Asta înseamnã politici active de creºtere a eficienþei energetice, de reducere a pierderilor, de îmbunãtãþire a comportamentului consumatorilor cuprinse în documente oficiale, deci directive care vor trebui, care sunt documente, noi ºtim, nenegociabile. Iatã câteva dintre ele: