Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 ianuarie 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Badea
Discurs
## Domnule preºedinte, Onorat auditoriu,
De la început ºi Grupul nostru parlamentar, P.R.M., declarã cã în situaþia în care nu vor surveni modificãri majore de principiu în proiectul de regulament care ni se propune, îl va vota. Þin sã apreciez, de asemenea, faptul cã Comisia juridicã de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri s-a orientat ºi nu ne propune modificãri care þin de lege organicã, respectiv de Statutul deputatului ºi al senatorului, lege care în prezent, practic, nu existã, ºi-mi exprim speranþa cã va sta în atenþia noastrã în perioada imediat urmãtoare, ca aceastã lege, totuºi, sã capete forma corespunzãtoare, pentru cã oarecum nu este la îndemânã ca noi, cei care fabricãm legi, ca sã folosesc aceastã expresie, sã nu avem o lege a noastrã. De asemenea, doresc sã mulþumesc Comisiei juridice cã a avut în vedere, lãsând deoparte criteriile politice, amendamentele pe care le-am propus noi. Din discuþiile cu alþi colegi de la alte grupuri, de asemenea, am constatat cu satisfacþie cã s-a þinut cont de acestea, s-a manifestat solicitudine faþã de aceste amendamente ºi-mi exprim speranþa cã, în forma în care se propun, aceste modificãri la regulament vor asigura, aºa cum s-a spus de la început, o mai mare fluiditate procesului legislativ, îmbinat, sigur, cu exercitarea deplinã a drepturilor parlamentarului.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.