Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 decembrie 2001
procedural · adoptat
Dumitru Badea
Aprobarea programului de lucru ºi a ordinii de zi
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Onorat auditoriu,
Eu sunt conºtient cã orice intervenþie a noastrã, a opoziþiei, în general, ºi a Grupului parlamentar al Partidului România Mare a cãpãtat acum o lipsã de perspectivã. Am vãzut asearã o emisiune care m-a pus serios pe gânduri, dacã ar trebui sã mai acþionãm în vreun fel în Parlamentul acesta sau sã ne luãm hainele ºi sã ne vedem de treaba noastrã, acolo de unde venim.
Prezentul proiect de lege face, de mai mulþi ani, obiectul dezbaterii în comisii, pe la C.S.A.T.É pot sã spun cã este o lege navetistã. În comisiile noastre, aproape jumãtate de an, s-a dezbãtut aceastã problemã. S-a întrerupt, s-au cãutat soluþiiÉ pânã la urmã, vãd cã aceste soluþii au rãmas tot cele de la care s-a pornit iniþial. Personal, am cam obosit sã demonstrez cã demilitarizarea Poliþiei este o mare greºealã, ºi nu o mare greºealã, ci un grav abuz al puterii, dacã ea va fi adoptatã, ºi sunt sigur va fi adoptatã, pentru cã disciplina de partid funcþioneazã în forma în care se prezintã astãzi.
Motivaþiile cã ne-ar cere cineva, nu ºtiu de la care organisme internaþionale, nu þin, pentru cã nu sunt adevãruri. Faptul cã ar trebui sã ne aliniem ºi noi francezilor sau nu ºtiu cãror þãri, dupã care ne orientãm atunci când luãm diverse mãsuri, mai ales din punct de vedere legislativ, de asemenea, nu cred cã sunt valabile, pentru cã la noi este o anumitã situaþie, acestea sunt þãri cu tradiþie, cu organe ale administraþiei de stat mult dezvoltate faþã de ceea ce avem noi acum, care abia încercãm sã realizãm niºte lucruri.
Deci ea este o iniþiativã româneascã, care, dupã pãrerea mea, va duce, dacã va fi adoptatã, la disoluþia Poliþiei ºi nu la întãrirea acestui organism foarte necesar securitãþii ºi siguranþei naþionale. De fapt, procesul acesta de dezorganizare a început. Tot la comandã s-a votat acea lege privind trecerea evidenþei informatizate a persoanei, care de abia fusese organizatã ca lumea, cu niºte fonduri din exterior, nu mai vorbesc de posibilitãþile logistice, care a fost trecutã la primãrii, paºapoartele au fost trecute, de asemenea, de la Poliþie la prefecturi ºi aºa mai departe. Chiar din dezbaterile care au avut loc atunci a rezultat cã aceste mãsuri, deºi au caracter de lege, nu vor fi puse în aplicare decât foarte târziu, eventual, pe la începutul anului viitor.
Eu þin sã precizez, încã o datã, cã adoptarea prezentei legi este un grav atentat la securitatea naþionalã, nimic din ceea ce se susþine acum, cã se vor crea condiþii materiale mai bune, o logisticã mai bunã, o posibilitate de penetrare mai bunã în câmpul infracþional, nu rezistã. Dacã în aceste condiþii, în care este un buget bine structurat, bine gândit, la posibilitãþile care sunt, nu li se asigurã oamenilor echipament, nu li se asigurã salariile la timp ºi alte drepturi, ce se va întâmpla când aceastã Poliþie comunitarã va trebui sã fie susþinutã în plan local?!