Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2002
procedural · adoptat
Dumitru Badea
Aprobarea programului de lucru ºi a ordinii de zi
Discurs
Domnule preºedinte, Onorat auditoriu,
Voi da citire unei scrisori deschise adresatã domnului prim-ministru Adrian Nãstase.
Domnule prim-ministru Adrian Nãstase, preºedinte al Partidului Social Democrat ºi copreºedinte al coaliþiei la guvernarea României, P.S.D.ÑU.D.M.R.
În calitatea mea de parlamentar, membru al Comisiei senatoriale de apãrare, ordine publicã ºi siguranþã naþionalã, îmi exprim îngrijorarea în legãturã cu unele acþiuni ale dumneavoastrã, ale partidului pe care-l conduceþi ºi ale tovarãºilor de coaliþie, prin care afectaþi serios siguranþa naþionalã, principiile democratice ale statului de drept ºi interesele majoritãþii cetãþenilor României. Iatã câteva dintre acestea:
1. Sunteþi, de departe, campion în folosirea mijloacelor nedemocratice, specifice arsenalului practicilor totalitare:
a) În relaþiile cu Parlamentul aþi introdus dictatura Guvernului, pentru a nu mai vorbi de atitudinea sfidãtoare ºi rãuvoitoare faþã de opoziþie, în special faþã de Partidul România Mare, pe care îl obstrucþionaþi în interiorul þãrii ºi îl denigraþi în strãinãtate, sens în care nu precupeþiþi nici un efort, nici mãcar sumele bugetului de stat.
b) Noul proiect al Legii pentru modificarea Statutului funcþionarului public conþine prevederi care i-ar lãsa pe oficialii diverselor organisme care ne monitorizeazã cu gurile deschise ca pentru extracþii dentare. Citez: ”Secretarii generali ºi secretarii generali adjuncþi ai Camerei Deputaþilor ºi ai Senatului vor fi numiþi ºi eliberaþi din funcþie de primul-ministruÒ. V-aþi asigura, astfel, subordonarea tuturor salariaþilor celor douã Camere.
Vreþi sã introduceþi în Constituþie posibilitatea de a propune dizolvarea Parlamentului, de a-l convoca în sesiune extraordinarã sau de a interveni în procesul legislativ, în situaþia în care se formuleazã amendamente de cãtre parlamentari.
Constat, cu uimire, cã dumneavoastrã aveþi un fel original de aplicare a democraþiei. Aveþi, totuºi, o problemã: aþi greºit þara, domnule prim-ministru!
De ce nu daþi, domnule prim-ministru, o ordonanþã prin care sã-i numiþi ºi pe senatori, ºi pe deputaþi, urmând ca Domnia voastrã sã fiþi înscãunat prim-ministru pe viaþã ºi sã fiþi abilitat, în acelaºi timp, ºi cu atribuþiile preºedintelui republicii?
V-ar susþine cei pentru care aþi modificat de douã ori termenele din Legea restituirii imobilelor naþionalizate, în timp ce eraþi în S.U.A. ºi în Israel, cei care v-au determinat sã daþi jos statuile lui Antonescu ºi sã legiferaþi, în mod stalinist, condamnarea celor care ar îndrãzni sã nege public sentinþa dumneavoastrã de doctor în drept cum cã în România ar fi fost holocaust, aberaþie care va aduce mari prejudicii þãrii.
Legiferaþi prin ordonanþã sã fiþi numit de cei cãrora vreþi sã le vindeþi pãmântul þãrii, pentru apãrarea cãruia ºi-au dat viaþa milioane de români, de cei cu dublã cetãþenie, cãrora le-aþi promis cã îi veþi face parlamentari, sau de Uniunea Europeanã, care v-a obligat Ñ chipurile Ñ sã reluaþi exportul de buºteni, deºi pãdurile României au fost, practic, devastate în ultimii 12 ani, sau de cei cãrora le-aþi promis o parte din suveranitatea României, fãrã sã aveþi un astfel de mandat, ori poate de toþi aceºtia la un loc plus cetãþenii Uniunii Europene ce vor candida în alegerile locale din România. Exceptaþi, însã, marea majoritate a românilor pe care nu mai puteþi conta, deºi sondajele comandate vã dau procente de invidiat.