Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 martie 2000
other · respins
Szab— K‡roly-Ferenc
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Onorat Senat,
Am fãcut aceastã miºcare ( _s-a deplasat de la comisie la tribuna senatorilor_ ) pentru a exprima faptul cã nu sunt în deplin acord, ba, dimpotrivã, sunt în deplin dezacord cu propunerea comisiei ºi pentru a atenþiona aici pe onoraþii colegi cã, în cazul în care dupã supunerea la vot de cãtre preºedintele de ºedinþã, conform regulamentului, a propunerii comisiilor, dacã aceasta nu întruneºte numãrul de voturi necesar pentru a fi aprobatã, atunci urmeazã a fi supus la vot textul original, care, în cazul nostru, este textul pe care l-am primit de la Camera Deputaþilor. Eu asta vã ºi propun, de fapt de aia am venit aici ºi nu am stat acolo.
Prin urmare, onoraþi colegi, în deplin acord cu ceea ce a spus domnul senator Buruianã, vã rog votaþi odatã pentru privatizare, cã de aia nu se administreazã bine bunurile. Acelea care sunt în administrarea statului, ºi vor rãmâne acolo, întotdeauna va rãmâne chestiunea unui management sub o influenþã oarecare ºi care va duce la situaþii de genul pe care antevorbitorul le-a identificat. Propunerea mea concretã este ca sã votaþi împotriva propunerii comisiei, din care cu onoare fac parte, ºi sã adoptaþi textul pe care ni-l propune Camera Deputaþilor. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.