Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 iulie 2000
other · respins
Szab— K‡roly-Ferenc
Discurs
Domnule preºedinte, Onorat Senat,
Chiar dacãÉ presupun cã nu vor fi, dar s-ar putea sã fie unele voci care ar interpreta luarea mea de cuvânt vizavi de ordinea de zi ºi cu cele ce urmeazã aici drept o tendinþã de temporizare, eu îmi permit, totuºi, sã fac o observaþie referitoare la acest proiect de lege, de fapt, o iniþiativã legislativã. Subiectul ar merita o dezbatere mult mai amplã pe tema achiziþiilor publice ºi a respectãrii legalitãþii în domeniul achiziþiilor în cazul instituþiilor din sfera siguranþei naþionale.
Este adevãrat cã anumite prevederi, ca cele care se încearcã a fi promovate ºi vor fi promovate prin acest proiect legislativ, lipsesc, dar unul lipseºte ºi în continuare, ºi anume, supremaþia ºi primatul desãvârºit al sistemului achiziþiilor publice în care persoane ºi structuri responsabile faþã de altele Ñ în speþã faþã de Parlament Ñ trebuie sã desfãºoare o activitate în care banul public este cheltuit numai ºi numai aºa cum prevede Constituþia.
Aceasta este o observaþie criticã la adresa proiectului de lege, dar, în general, la adresa legii ºi a acelor prevederi care nu se modificã din proiectul de lege. Altminteri, nu sunt împotriva proiectului de lege, dar am þinut sã subliniez acest lucru.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.