Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 mai 2002
procedural · respins
Antonie Iorgovan
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru
Discurs
## Domnule preºedinte,
## Onorat Senat,
În legãturã cu reglementarea proprietãþii în Constituþie, trebuie sã avem în vedere cele douã aspecte. Pe de o parte, este vorba de art. 41, care se ocupã de dreptul de proprietate, pe de altã parte, este vorba de textul care a fost citat ºi care se aflã în alt titlu al Constituþiei, în titlul consacrat economiei ºi finanþelor, unde se vorbeºte despre proprietate în sens economic.
Acolo unde se vorbeºte despre dreptul de proprietate, vorbim despre dreptul de proprietate privatã, indiferent de titular. ªi, dacã spunem ”indiferent de titularÒ, se subînþelege cã orice subiect de drept, orice persoanã fizicã ºi orice persoanã juridicã Ñ iar statul ºi unitãþile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice Ñ pot sã fie titulare ºi ale dreptului de proprietate privatã.
În celãlalt text, la art. 135, în primul alineat este discutatul alineat ”Statul ocroteºte proprietateaÒ. În alin. 2 se face o clasificare a proprietãþii. A fost nevoie de acest text în Constituþie, tocmai pentru a se înþelege cã în 1991 s-a terminat cu proprietatea socialistã, care era de stat ºi cooperatistã, a întregului popor etc. Vorbeºte legiuitorul constituant de douã forme de proprietate: proprietate privatã ºi proprietate publicã.
În alineatul urmãtor se aratã care sunt titularii proprietãþii publice ºi legiuitorul constituant se opreºte Ñ nu vreau sã insist, au fost multe discuþii în Constituantã, dacã nu ar fi trebuit sã fie ºi alþii Ñ la stat ºi la unitãþile administrativ-teritoriale, iar în alineatul urmãtor sã arate Ñ _exempli gratia_ Ñ ce constituie obiect al proprietãþii publice, adicã proprietatea care este numai a statului sau a unitãþilor administrativ-teritoriale. ªi spunem noi, în drept Ñ deci sunt lucruri care nu mai trebuie explicate Ñ, cã principiile se presupun ºi excepþiile se reglementeazã în mod expres.
Dacã legiuitorul constituant a înþeles sã circumstanþieze sfera bunurilor proprietate publicã, se subînþelege cã restul bunurilor, altele decât cele care sunt vizate de alin. 4 al art. 135, pot sã fie în proprietate privatã, inclusiv a statului.
Deci întrebarea ”Unde este prevãzutã în Constituþie noþiunea de proprietate privatã a statuluiÒ îºi gãseºte rãspunsul exact la textul la care domnul coleg s-a referit, numai cã, sã mã scuze, e nevoie de un pic de interpretare juridicã, iar lucrul ãsta presupune ºi facultatea de drept.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.