Szab— K‡roly-Ferenc

Domnule preºedinte,

Onorat Senat,

Ne aflãm în faþa unui act legislativ extrem de important ºi care în demersul, sã-i spunem, firesc legat de reformarea instituþiilor statului îºi are locul sãu extrem de bine definit.

De vreme ce anul trecu s-a adoptat Legea nr. 360, devenitã Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliþistului, de bunã seamã chestiunea salarizãrii a trebuit sã-ºi urmeze cursul ei normal.

Mai vreau sã adaug un fapt deosebit de important în opinia mea ºi care în majoritatea cazurilor caracterizeazã dezbaterile din cadrul comisiei, ºi anume o estompare a demersului de pe o poziþie politicã sau de grup parlamentar sau alta, chiar dacã ºi acolo fiecare suntem conºtienþi de electoratul pe care-l reprezentãm ºi de conþinutul de idei al programului în baza cãruia au fost investiþi prin voinþa electoratului cu mandatul de parlamentar.

Dar, repet, faptul cã termenul de depunere al raportului a suferit anumite amânãri este extrem de pozitiv ºi solicitarea noastrã fireascã faþã de ºefii departamentelor implicate din Executiv sã ne dea cât mai multe lãmuriri eu cred cã a fost bine recepþionatã ºi a adus, pânã la urmã, la o soluþie, sã-i spunem aºa, normalã.

Nu vreau sã vorbesc prea mult despre nevoia de a aduce salarizarea acestei categorii foarte importante de funcþionari publici cu statut special la un nivel care, pe de o parte, sã eficientizeze munca, sã o facã de aºa manierã încât scopul pentru care în buget se alocã fonduri deosebit de importante în folosul fiecãrui cetãþean ºi a societãþii în întregul ei sã poatã fi atins ºi, pe de altã parte, profesia aceasta sã fie suficient de atractivã.

Nu putem vorbi astãzi de o aliniere a salariului poliþiºtilor la acela din Uniunea Europeanã, câtã vreme alte categorii, cele mai multe categorii, ca sã nu spun toate categoriile socio-profesionale, sunt într-o rãmânere în urmã mai mult decât jenantã. Cu toate acestea trebuie sã convenim cã, dacã aºteptãm de la personalul poliþiei, de la cei care cad sub incidenþa acestei legi, performanþã, corectitudine ºi eficacitate, atunci trebuie sã-i ºi plãtim. N-avem ce face!

Pe de altã parte, existã anumite, sã le spunem aºa, neconcordanþe între filosofia demilitarizãrii, care începe totuºi sã capete forme concrete, practice, ºi filosofia salarizãrii, care, iatã, ºi în forma care suntem pe cale de a o adopta încã este tributarã situaþiei existente astãzi în care personalul despre care vorbim are statut militar. Aici nu cred cã s-au fãcut suficienþi paºi înainte.

Pe de altã parte, chestiunea drepturilor câºtigate, atunci când vorbim despre reforma unor instituþii, mi se pare cã trebuie, cu multã delicateþe ºi în mare profunzime, adoptate. Dacã ar fi s-o facem aºa, atunci toþi cei care înainte de 1989, în aceastã salã, ocupau fotoliile acestea ar trebui sã beneficieze de drepturile alea, cã le-au câºtigat.

Deci ceva scârþâie în filosofia drepturilor câºtigate atunci când ea se aplicã la categorii întregi, ºi nu la indivizi, la persoane.