Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 aprilie 2003
other · respins
Gheorghe Acatrinei
Discurs
Domnule preºedinte, Onorat Senat,
Nu mai este un secret pentru nimeni cã sãnãtatea este în pragul falimentului. Conducerile unitãþilor sanitare se vãd puse în faþa unei acute lipse de fonduri, finanþarea asiguratã de casele de asigurãri fiind la pãmânt. Ele reclamã creºterea datoriilor cãtre furnizori, lipsa banilor pentru salarii sau insuficienþa resurselor financiare pentru achitarea medicamentelor ºi materialelor sanitare.
Deºi situaþia este îngrijorãtoare, responsabilii din sãnãtate considerã cã se poate ºi aºa, reclamând o mai chibzuitã administrare a puþinului pus la dispoziþie. Ministrul sãnãtãþii, Daniela Bartoº, care ºi-a demonstrat incompetenþa ºi în legislatura pedeseristã anterioarã, dã dovadã de sadism, reducând numãrul de paturi ºi închizând spitale. Acest lucru strigãtor la cer este întâlnit ºi în judeþul Suceava.
Astfel, au fost închise porþile Sanatoriului TBC de la Solca, cunoscut în þarã ºi în Europa pentru amplasarea într-o zonã cu ozon ºi efecte terapeutice deosebit de benefice asupra bolnavilor. Mãsura a fost luatã de fapt pentru a nu deranja ºi, vezi Doamne, a nu pune în pericol viaþa unor membri marcanþi ai P.S.D., care ºi-au fãcut vile în respectiva zonã.
La Spitalul judeþean ”Sfântul Ioan cel NouÒ din Suceava, numãrul de paturi a fost redus în mod drastic, chiar dacã pânã acum într-un pat erau repartizaþi câte doi bolnavi.
Doamna ministru, care pretinde cã se ocupã de sãnãtatea naþiunii ºi de propãºirea familiei, nu are de unde sã ºtie cã în România fondurile alocate sãnãtãþii sunt cu mult sub cele cheltuite în þãrile europene.
Astfel, un român beneficiazã de servicii de 70 de dolari pe an, în timp ce în Ungaria se investesc 140 dolari pe locuitor, iar în Germania, circa 1.500 euro de asigurat. De la an la an se observã cã acoperirea cu resurse financiare devine tot mai micã, aceasta reflectându-se în situaþia de colaps în care se aflã unitãþile spitaliceºti. Aºa s-a ajuns ca spitalele sã fie silite sã facã economii la hrana bolnavilor, ajungându-se pânã acolo încât aceºtia sã fie supuºi la un adevãrat post negru. Strigãtor la cer este faptul cã pacienþii trebuie sã vinã cu medicamente ºi materiale sanitare de acasã,
multe dintre unitãþile spitaliceºti fiind în imposibilitate de a le asigura. S-a ajuns pânã acolo ca, în unele spitale, cunoscut fiind cazul de la Bacãu, sã se opereze cu bisturiuri tocite, vechi de 30 de ani, iar în loc de fire speciale sã se foloseascã aþã sterilã de papiotã.
Din cauza lipsei de anestezice, bolnavii sunt reprogramaþi la operaþie pentru o datã ulterioarã, situaþie în care se pot ivi complicaþii ce pot deveni fatale. La medicamente, bugetele repartizate de casele de asigurãri se epuizeazã în primele zile, astfel încât bolnavii, în starea în care se aflã, sunt siliþi sã stea la coadã zi ºi noapte. Pentru a pune mâna pe medicamentele gratuite sau compensate, bãtrânii trebuie sã îndure un adevãrat calvar, fiind supuºi unei nemeritate umilinþe, dupã ani ºi ani de zile în care au cotizat la Fondul de sãnãtate. De rãsunet sunt cazurile în care personalul medical abandoneazã suferinzii, pur ºi simplu, în stradã sau îi plimbã de la un spital la altul pânã îºi dau sufletul. Nu mai puþin cunoscutã este situaþia din maternitãþi când, din cauza neglijenþei lucrãtorilor, zeci de bebeluºi ºi-au pierdut viaþa.