Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 decembrie 2001
procedural · adoptat
Seres DŽnes
Aprobarea programului de lucru ºi a ordinii de zi
Discurs
## Domnule preºedinte, Onorat Senat,
Sigur cã noua structurã organizatoricã ºi funcþionarea Poliþiei Române, practic, corespunde unei necesitãþi a societãþii. Transformãrile din ultimii 10 ani de fapt vizeazã transformarea societãþii în sensul democratizãrii societãþii, a creãrii statului de drept ºi, ca atare, ºi Poliþia trebuie sã rãspundã acestor necesitãþi.
Dacã avem în vedere prevederile art. 1, unde se spune cã Ministerul de Interne este o instituþie specializatã a statului, prin care se asigurã ºi se apãrã drepturile ºi libertãþile fundamentale ale cetãþeanului, a persoanei, a proprietãþii private ºi publice, prevenirea ºi descoperirea infracþiunilor, respectarea ordinii ºi liniºtii publice în condiþiile legii, de fapt, este obiectul noii structuri organizatorice ºi funcþionale a Poliþiei Române.
Sigur cã am auzit ºi câteva cuvinte nostalgice vizavi de structura Poliþiei din statul totalitar, cu care nu putem fi de acord, pentru cã atunci Poliþia Românã de fapt, a fost un instrument de impunere a voinþei puterii de atunci. Nu, Poliþia trebuie sã fie în slujba cetãþenului, sã reprezinte interesele acestuia ºi, ca atare, vedem ºi constituirea acelor structuri colective consultative prin care sunt atraºi cetãþenii în vederea apãrãrii intereselor lor, de altfel.
De asemenea, comunitãþile locale pot sã-ºi spunã cuvântul vizavi de funcþionarea acestei structuri. Ca atare, noi gãsim potrivitã noua structurã.
Sigur, este un pas foarte important spre demilitarizarea Poliþiei, pe care ºi noi o avem în programul nostru,
ºi, ca atare, Grupul parlamentar U.D.M.R. sprijinã ºi va vota aceste proiect de lege.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.