Radu Alexandru Feldman

Domnule preºedinte, Onorat Senat, Stimate domnule prim-ministru, Distinºi invitaþi,

Cele câteva minute care revin Grupului parlamentar al Partidului Naþional Liberal sunt cu totul insuficiente pentru a ne îngãdui mãcar sã ne imaginãm cã putem sã angajãm o discuþie pe o chestiune extrem de gravã.

Dacã nu m-aº teme de uºurinþa cu care putem rosti cuvintele, v-aº mãrturisi un sentiment propriu ºi v-aº spune cã am ferma convingere Ñ ºi o spun privindu-vã în ochi ºi în suflet, ºi în conºtiinþã pe fiecare dintre dumneavoastrã Ñ cã moþiunea pe care o discutãm nu este o moþiune anti-U.D.M.R., cum a spus antevorbitorul, ci este o moþiune anti-România.

Este o afirmaþie gravã, este o afirmaþie pe care n-o fac din dorinþa de a ºoca, din dorinþa de a fi original, este o afirmaþie pe care îmi iau dreptul sã o susþin, cu toate argumentele, în declaraþii, în ocazii ulterioare.

Pentru a mã încadra în cele câteva minute ºi pentru a permite ºi colegului Pãcuraru sã spunã ce are de spus, voi fi extrem de punctual ºi de telegrafic.

Vã asigur, stimaþi colegi din Grupul parlamentar al P.R.M., cã am citit cu toatã atenþia moþiunea dumneavoastrã ºi am început prin a spune: ”DaÒ, citind primul paragraf, în care vã referiþi la societatea pluralistã, la protecþia drepturilor personale ºi aºa mai departe. Fãrã nici un fel de rezervã. Dificultatea ºi momentul în care m-am blocat ºi ne-am blocat Ñ pentru cã vorbesc în numele colegilor din Grupul parlamentar al Partidului Naþional Liberal Ñ este momentul în care am descoperit un lucru pe care, iertaþi-mã, nu gãsesc altã formulare, decât am descoperit un neadevãr profund, pentru cã nu vreau sã spun ”falsÒ: afirmaþia care spune cã Legea administraþiei publice locale ”introduce în România a doua limbã oficialã în administraþia publicã, loveºte în suveranitatea ºi integritatea teritorialã a României, lasã loc manifestãrilor ºovinismului, tendinþelor de enclavizare ºi divizare etnicã, aducând, în acelaºi timp, grave prejudicii cetãþenilor români care trãiesc în TransilvaniaÒ.

Vã rog sã mã credeþi cã accept orice fel de sancþiune, pânã la retragerea, pânã la demisia pe care o înaintez din Senatul României, dacã îmi poate dovedi cineva cã existã în textul legii cel mai mic demers în care se vorbeºte de reintroducerea unei alte limbi oficiale. Existã însã ilustrarea în modul cel mai clar ºi cel mai limpede a ceea ce se numeºte art. 6 Ñ ºi nu am voie sã-mi irosesc timpul citându-l Ñ care dã dreptul minoritãþilor la pãstrarea, dezvoltarea ºi exprimarea identitãþilor etnice, culturale, lingvistice ºi religioase.

Nu existã nici un element care pune sub semnul întrebãrii datoria sacrã a fiecãrui cetãþean al României de a cunoaºte limba româneascã, în spiritul art. 13 din Constituþie. Deci, orice fel de speculaþii de aici înseamnã un lucru extrem de riscant. Îmi îngãdui sã spun cã afirmaþii de felul: ”Chiar dacã veþi vota aceastã lege, poporul nu va acceptaÒ sunt sinonime cu a spune: ”Dacã veþi vota aceastã lege, poporul se va ridica împotriva Constituþiei þãriiÒ. Avem voie sã facem o asemenea afirmaþie? Eu, personal, mã îndoiesc cã un parlamentar, un senator responsabil are voie sã facã o asemenea afirmaþie.