Nicolae Zavici

Domnule preºedinte,

Onorat Senat,

Sunt nevoit, în aceste împrejurãri, sã revin cu aceeaºi temã: paternitatea Imnului ”Deºteaptã-te, Române!Ò. Motivul este lesne de înþeles: manualele ºcolare, mijloacele mass-media continuã sã-i atribuie lui Anton Pann paternitatea melodiei. Greºeala este facilitatã de legea emisã de Parlamentul României, în anul 1998, privind proclamarea ”Zilei Imnului Naþional al RomânieiÒ pentru 29 iulie, în baza argumentelor din Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al Districtului Vâlcea, domnul Zãgãnescu, cãtre Ministerul Treburilor Dinlãuntrul Þãrii Româneºti, din anul 1848 Ñ apreciat pozitiv ºi de Academia Românã, la un moment datÉ

Recitind documentul invocat, se constatã, cu mare uºurinþã, cã în cadrul manifestãrilor din 29 iulie 1848 de la Râmnicu Vâlcea, Anton Pann, împreunã cu câþiva cântãreþi de aceeaºi profesie, au alcãtuit o muzicã vocalã cu niºte ”versuri prea frumoase, puse pe un ton naþional plin de armonie ºi triumfal, în care a ajuns entuziasmul de Patrie în inimile tuturor cetãþenilorÒ.

Nimic despre ”Deºteaptã-te, Române!Ò.

Martor ocular al evenimentelor Ñ preotul Vasile Constantinescu, de la ”Biserica NegustorilorÒ din Bucureºti Ñ spune clar cã imnul cântat la Vâlcea nu era ”Deºteaptã-te, Române!Ò. (A se vedea: ”Nicolae M. Popescu, preot de mir, adormit în DomnulÒ, Bucureºti, 1942, p. 203).

În schimb, în Scheii Braºovului, profesorul de cântãri George Ucenescu, în memoriul sãu autobiografic scria Ð culmea, locuind în casa lui Anton Pann! Ð scria clar adevãratul motiv, pentru care îl reproducem integral, deºi este binecunoscut literaturii de specialitate încã din anul 1933: ÇÎncã din anul 1844, subscrisul, aflându-mã învãþãtor ºi cantor la Biserica Sfintei-Treimi de pe ”TocileÒ, poetul Andrei Mureºanu, ca rudenie cu parohul Bonifatie Pitiº, venea vara la grãdinile parohului pentru aer ºi pentru ceraºe. Sosind furiosul an 1848, poetul cãuta o melodie Ñ deci a se nota: nu era scrisã, în acel timp, nici mãcar melodia! Ñ dupã care sã compuie un sonet care sã se cânte între amicii ce era sã se adune în grãdina parohului pentru petrecerea de searã. Am cântat multe cântece de probã (manuscrisele sale sunt câteva sute de compoziþii populare), iar sosind la urmãtorul cânt: ”Din sânul maicii meleÒ, ºi cântându-l, a rãmas poetul pe lângã aceastã melodie, obligându-mã ca, pe duminica viitoare, sã mã aflu ºi eu împreunã cu oaspeþii invitaþi la grãdinã, ca sã cânt, dupã melodia aleasã, poezia ce va compune pânã atunciÒ Ð N.B., nici mãcar versurile nu erau scrise! ”În duminica hotãrâtã, iatã cã vine poetul, împreunã cu patru domni români Ð se ºtie, între cei prezenþi erau: Bãlcescu, Brãtianu, Magheru, Bolliac Ð ºi ºezând, cu toþi, pe iarbã verde, ºi cu ceraºii înainte, îmi dete domnul Andrei Mureºanu poezia fãcutã: ”Deºteaptã-te, Române!Ò. Îi probã în puþine rânduri ºi, vãzând cã în tot melosul este o minune potrivit, l-am cântat, cu vocea mea tânãrã ºi puternicã, pânã la fine; mai repetându-l o datã, toþi domnii învãþând melodia din auz, cântau împreunã mulþumind ºi urând multã viaþã ºi sãnãtate marelui poet. Din ziua aceea, cântul ”Deºteaptã-te, Române!Ò s-au fãcut cel mai plãcut ºi familiar, iar eu eram poftit în toate pãrþile ca sã-l cânt ºi sã învãþ tinerimea a-l cânta mai bine ºi regulat.È