Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 ianuarie 2001
procedural · respins
Szab— K‡roly-Ferenc
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru sãptãmâna 15Ñ18 ianuarie
Discurs
Domnule preºedinte, Onorat Senat,
Vã rog sã acceptaþi ideea cã, uneori, capcanele de acest gen, ca ºi aceea în care acum ne pregãtim sã intrãm, sunt inevitabile. Cu alte cuvinte, dacã am avea grijã sã circumscriem într-un alt fel substantivul din aceastã propoziþie, care, eventual, poate sã capete anumite sensuri, nu numai gazetãreºti, ci, în limbajul comun, altele decât acela la care se referã legea Ñ nu-i aºa, ce frumos ºtiu sã mã exprim! Ñ, atunci acel lucru ar deveni dubios, cã de ce a trebuit ambalat, etichetat membrul. Iertaþi-mi greºeala!
Prin urmare, pe formã vorbind, cea mai micã greºealã este aceea în care pãstrãm textul aºa.
Eu însã aº merge pe fondul chestiunii ºi, acceptând ideea, ideile care au dus la instituirea unor reguli severe în legãturã cu calitatea de membru al Guvernului, cred cã este extrem de dureros dacã trebuie sã aºteptãm o hotãrâre judecãtoreascã definitivã ºi pânã atunci nu se întâmplã nimic referitor la calitatea de membru al Guvernului. Nemaivorbind de faptul cã pot exista ºi cauze civile care, în opinia mea, nu pot sã constituie elemente de naturã a menþine în funcþie un membru al Guvernului. Ar fi extraordinar de bine ca societatea noastrã sã ajungã acolo încât sã nu fie nevoie de un astfel de text ºi atunci sã se poatã face miºcãri în acord cu Constituþia, cu referire la membrii Ñ iatã, la plural Ñ Executivului, aºa cum exemplele din jurul nostru, chiar de datã recentã, din Germania, de exemplu, ne oferã.
Prin urmare, nu cred cã în cazul de faþã, precum ºi în alte cazuri, un asemenea exces de reglementare este de naturã a creºte prestigiul, autoritatea, cinstea ºi corectitudinea acelor persoane care fac parte din puterea executivã. Iatã câteva lucruri care mã fac sã am anumite rezerve în legãturã cu acest articol mult mai importante decât acelea pe care le-a exprimat antevorbitorul meu. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.