Gheorghe Dumitraºcu

## Domnule preºedinte,

Pe data de 24 septembrie Ñ am întârziat cu o zi Ñ pe 24 septembrie 1940 s-a întâmplat ceva care mã obligã sã vorbesc acum ºi aici.

Departe de mine ideea de a face un pomelnic al jertfelor poporului român de la începutul lui septembrie 1940, când o altã parte a pãmântului românesc a fost cedatã fãrã luptã, în urma Tratatului sovieto-german, statului vecin ºi neprieten. Aceasta se poate citi în destule cãrþi. Ar însemna sã folosesc spaþiul tuturor partidelor ºi sã citesc continuu câteva zile ºi câteva nopþi.

Scopul meu este sã amintesc doar, conform cãrþii lui Gheorghe Bodea ºi alþii Ñ asta pe care o am la îndemânã Ñ ”Administraþia militarã horthystã în nord-vestul RomânieiÒ, Editura Dacia, 1988, paginile 419Ð431, dar, în mod deosebit, paginile 423Ð425, care spune aºa, la capitolul ”Rãzboiul din Mureºenii de CâmpieÒ: ”În ziua de 24 septembrie 1940 au fost împuºcaþi, în casa preotului Andrei Bujor, 10 români Ñ tineri ºi oameni în vârstã, o frumoasã tânãrã de aceeaºi etnie ºi doi copii care peste câteva zile trebuia sã se nascã.

Sã-i amintim deci ca un nedrept pomelnic, dintre miile de români, victime nevinovate ale cotropitorilor, neapãraþi de vreo lege, fie ea juridicã, fie omeneascãÒ.

ªi se aminteºte cã în jurul orelor 22,00 au fost uciºi preotul Andrei Bujor, Lucreþia Bujor Ñ soþie Ñ Lucreþia Bujor Ñ fiicã, studentã, venitã de la studii din Paris, Maria Bujor, nãscutã în satul Ghiolþ, Victor Bujor, Ana Miron Ñ deci 11 ºi Ñ atenþiune! Ñ Sara Juhas, nãscutã la Palatca în 1922, fiica lui Mikl—s ºi a Sarei, despre care se spune aºa: ”Aceasta din urmã, pentru a-i îndupleca ºi a-i face sã renunþe la acþiunile lor pe soldaþii veniþi din afarã, a luat în braþe pe micuþa Rodica Petrea, fiica învãþãtorului, în vârstã de 5 ani ºi, cu lacrimi în ochi, strângând-o la pieptul ei, s-a aºezat în genunchi la picioarele asasinilor ºi i-a rugat sã renunþe la împuºcarea celor 11 oameni nevinovaþi. Dar asasinii, în loc sã aibã milã faþã de rugãminþile tinerei Juhas Sara, au descãrcat primul glonte în pieptul ºi inima acestei neuitate ºi curajoase fiice a þãranului Ñ se spune etnia Ñ tatã a 10 copii, din Palatca. Sângele ei s-a amestecat cu sângele puicuþei de româniÒ.

Domnilor, crimele sunt fãrã de margini. În acelaºi timp, se zice cã neuitarea este un leac foarte serios împotriva veºnicei uitãri, care se zice cã este scrisã în legile omeneºti.

Ei bine, nu e scrisã! La Mircea Vodã, judeþul Constanþa, existã un cimitir cu totul ºi cu totul original. Este format din patru sectoare, fiecare cu câte o flacãrã veºnicã, fiecare cu un numãr egal de morminte ale celor cãzuþi în primul rãzboi mondial: bulgari ºi germani, pe de o parte Ñ cei din urmã catolici sau protestanþi Ñ români ºi ruºi, pe de alta. În moarte, era unitate.

Domnilor, celor câteva mii de români uciºi în 1940 cu sãlbãticie adaug miile de germani care au fost duºi în Uniunea Sovieticã, luaþi de la casele lor ºi omorâþi. ªi trebuie sã adaug ºi pe cei câþiva din etnia acelora care au ucis în Transilvania ºi români, ºi evrei, morþi nevinovaþi. Au fost uciºi nevinovaþi. Pentru toþi aceºtia, în speranþa cã lumea care vine dupã noi va fi mai bunã decât aceea a celor care au fost înaintea noastrã, nu cer un minut de reculegere, ci doar un minut de neuitare, expresie a unui minut de viaþã cum se cuvine dincolo, indiferent de naþionalitate, indiferent de lege, indiferent de limbã, împotriva fãrãdelegii uitãrii. Dar, în primul rând, români.