Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2002
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ioan Bivolaru
Discurs
## Domnule preºedinte,
Pentru cã aici s-au fãcut câteva afirmaþii, nu voi intra în fondul afirmaþiilor, pentru cã, efectiv, nu avem unde intra în fondul acestora.
S-a spus, printre altele, cã, în spatele acestei Ordonanþe nr. 86, care reglementeazã transportul local, se ascund interese oculte. Cel puþin din partea comisiei pentru industrii ºi servicii, dacã nu existã o altã motivaþie decât cã existã interese oculte, mi se pare cã cel care a venit la tribunã ºi a ridicat o astfel de problemã nu în timpul dezbaterilor, nu în timpul analizei pe fond a acestei ordonanþe la comisia respectivã de specialitate, mai ales cã, în comisia de specialitate, din partea tuturor formaþiunilor politice au fost reprezentanþi care efectiv nu au avut o contribuþie deosebitã în ceea ce priveºte contestaþiile sau amendãrile la aceastã ordonanþã, considerãm Ð cel puþin Grupul parlamentar al P.S.D. Ð cã aceastã acuzaþie este nefondatã ºi votul nostru pentru este tocmai pentru a elimina ultimele rãmãºiþe de subiectivism în activitatea ºi, mai ales, autorizarea în domeniul transporturilor locale. Sigur cã în acest domeniu al transporturilor locale au fost pânã la aceastã ordonanþã subiecte foarte dese de discuþie în ceea ce priveºte ocultismul.
Noi considerãm cã, din acest moment, s-a fãcut ordine în transportul local.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.