Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe Marin
Discurs
## Domnule preºedinte,
Propunem pentru dezbaterea proiectului de Lege privind desfãºurarea unor activitãþi economice de cãtre persoane fizice un termen maxim de 30 de minute ºi cu 2 minute de intervenþie.
care eu îl propun este urmãtorul: ”Persoanele fizice, cetãþeni români sau cetãþeni ai statelor membre ale Uniunii Europene pot desfãºura activitãþi economice pe teritoriul României în mod independent ºi pot constitui asociaþii familiale în condiþiile prevãzute de prezenta legeÒ.
Ca motivare, textul propus corespunde prevederilor din Directiva Uniunii Europene nr. 99/42, prin care se acordã numai cetãþenilor statelor membre ale Uniunii Europene dreptul de a presta activitãþi economice ca persoane fizice independente sau asociaþii familiale.
Textul astfel propus devanseazã momentul aplicãrii Directivei Uniunii Europene în România care, în mod normal, ar trebui aplicatã în momentul acceptãrii României ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeanã.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.