Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 noiembrie 2001
procedural · respins
Ion Predescu
Discurs
## Domnule preºedinte,
S-a mai discutat problema aceasta când a fost vorba de fundaþiile judeþene. ªi acolo s-a cerut restrângerea ºi îngrãdirea numãrului de mandate. Având în vedere caracterul asociativ, în primul rând. În al doilea rând, cã, în organele de conducere, sunt aleºi, nu numiþi, în adunãrile generale în care sunt reprezentate toate asociaþiile care au caracter reprezentativ în judeþ. În al treilea rând, cã, prin forþa lucrurilor, au o limitare de vârstã cei care aparþin organizaþiilor de tineret. În al patrulea rând, cã, în orice caz, este necesarã ºi aici o experienþã în conducerea, organizarea ºi rezolvarea treburilor privind fundaþiile de tineret. Noi în comisie am conchis ºi plenul a acceptat punctul nostru de vedere la art. 9 privind fundaþiile judeþene, cã nu are raþiune îngrãdirea ºi limitarea posibilitãþilor de a fi realeºi în organele de conducere.
Acum problema este reiteratã privitor la sistemul naþional, la organele naþionale, la structurile naþionale.
Structurile naþionale, domnule preºedinte, sunt de supraveghere cum legea însãºi prevede. Prin urmare, ele nu desfãºoarã activitatea de administrare ºi de rãspundere privind patrimoniul. Cã au ºi patrimoniu propriu, este o altã problemã, dar nu de felul cum s-a prezentat situaþia.
Pentru reglementarea unitarã a legii, noi stãruim pentru reglementarea unitarã, sã fie menþinut punctul de vedere pe care deja plenul Senatului l-a exprimat, l-a adoptat privind structurile judeþene ale fundaþiilor de tineret.
Prin urmare, fãrã îngrãdire, putând fi reînvestiþi în funcþii, pentru cã este vorba de structuri de organizaþii de persoane juridice de tip asociativ, iar organele de conducere sunt alese de acele colectivitãþi.
Cele mai democratice reguli sunt înscrise ºi sunt respectate, asigurate de întreaga reglementare a acestui proiect de lege. De aceea, suntem împotriva amendamentului ºi menþinem punctul de vedere al comisiei ºi vã rugãm sã menþineþi ºi constanþa reglementãrii unitare în aceastã lege ºi la structurile naþionale de supraveghere, ca ºi la structurile directe judeþene.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.