Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 mai 2002
other · respins
Gheorghe Acatrinei
Discurs
## Domnule preºedinte,
Sigur, situaþia prezentatã de domnul secretar de stat este bine documentatã, aceasta este situaþia la ora actualã, însã întrebarea pe care eu am adresat-o primului-ministru, pentru cã, dupã pãrerea mea, flota româneascã, care era pe locul I în Europa ºi locul III în lume, a fost o mare bogãþie a României. Dacã lãsãm aºa cum este, cu toate judecãtoriile, se înmormânteazã. Eu am solicitat ca primul-ministru, prin pârghiile pe care le are, sã verifice cine se face vinovat de distrugerea, într-un asemenea hal, a acestei flote. Era un mare bun.
Sigur, mi se va rãspunde ”Domnule, dar câte nu s-au distrus?Ò Acesta este adevãrul, avem numai hale acum, restul sunt pustii toate, dar cel puþin în cazul flotei rãmân cu rugãmintea, adresatã, în continuare, primului-ministru, pentru cã cineva trebuie sã se facã vinovat. Sã gãsim vinovatul. Sã vedem de unde a pornit, ce s-a întâmplat, unde am hotãrât prin legi niºte lucruri strâmbe, care au pãgubit statul român.
Sigur, nu ne propunem sã o epuizãm aici, domnule secretar de stat.
Vreau sã reþineþi ca problemã în perspectivã. Trebuie sã gãsim vinovatul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.