Dumitru Pâslaru

Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

A fost omul ºi nu mai este! A fost preºedinte ºi nu va mai fi!

Cine l-a vândut, cine l-a trãdat, cine l-a înfrânt! Nu ºtie, nu va afla niciodatã ce a câºtigat, ce a pierdut! Un om sfârºit, un erou al zilelor noastre, un om de prisos, un învins!

De la Spinoza ºtim cã pasiunile ne condamnã la servitute ºi la înfrângere, iar de la un clasic spaniol, cã este greu sã recunoaºtem cã am fost doborâþi de lovitura unei mori de vânt, ºi nu de un imaginat cavaler malefic.

Sigur este însã cã Emil Constantinescu a fost învins! O recunoaºte chiar el. Cã acei cavaleri ai rãului ar fi securiºti ºi P.D.S.R.-iºti rãmâne de discutat.

Dar, în definitiv, cine l-o fi învins pe Emil Constantinescu? Preºedintele României a fost învins mai întâi pentru cã a conceput relaþia sa cu poporul care l-a ales când ca un contract pe care l-a cãlcat, când ca o luptã pe care a pierdut-o, când ca o relaþie cu un partener, când ca una cu un adversar.

Duplicitatea ºi nehotãrârea l-au învins de la început! L-au învins apoi lipsa de cinste ºi sinceritate, spiritul olimpian împrumutat, senzaþia copleºitoare de travesti ºi machiaj artizanal, rolurile primite bine învãþate, dar neizbutit jucate.

Emil Constantinescu a fost învins categoric de contrastul flagrant dintre morgã, pretenþii, pozã ºi prestaþia jalnicã a gafeurului regional, elefantul într-un magazin intern de porþelanuri politice ºi aerul de rudã sãracã cu care ne-a reprezentat în reuniuni internaþionale la vârf.

Constantinescu a fost învins de ºcoala GDS-istã a mesalinei ceauºiste ce se pretinde încã vivandiera societãþii civile, cea care i-a inoculat metodic dispreþul ºi deprinderea de a-i considera pe toþi ceilalþi români drept imbecili, iar poporul însuºi calificat ca o sintagmã idioatã.

ªi nu i-a fost foarte greu, pentru cã ºtim Ñ încãperile mobilate uºor pot fi oricând lesne reamenajate.

Nu securiºtii l-au învins pe Constantinescu, ci propriul sãu aer de misionar scârbit, de predestinat trimis de la curþi înalte sã propãºeascã ºi sã emancipeze populaþiile de la gurile Dunãrii care, vai lor!, nu-l înþeleg ºi nu-l ajutã. ªi, poate mai mult decât atât, preºedintele României a fost învins de camarila odrãslitã peste mãsurã la Cotroceni care, ca orice slugã deºteaptã cu firul subþire al linguºelii, a reuºit repede sã-l încapsuleze într-o gogoaºã imensã, simbol cosmic pentru întregul sãu regim.

Mai mult decât orice, Emil Constantinescu a fost învins de coaliþia politicã de la guvernare pe care însuºi

a edificat-o ºi care a înþeles democraþia doar ca o competiþie sãlbaticã pentru satisfacerea intereselor proprii, prin devastarea neruºinatã a þãrii în numele reformei.

În sfârºit, Emil Constantinescu a fost învins de propria familie, citadelã atât de mult încercatã, dar brusc consolidatã în jurul norocului nesperat al tatãlui care, cu aerul sãu de martir nãpãstuit, se jertfeºte în înalta funcþie doar pentru copii. A fost învins, de asemenea, de propriul urmaº, incapabil sã lanseze alt model decât al prinþiºorului de la Sibiu care, pe lângã afacerea flagrantului îndelung pregãtit, rãmâne doar un nevinovat chefliu.