Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2000
procedural · adoptat
Constantin Sava
Aprobarea programului de lucru
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Aceastã declaraþie politicã este fãcutã în numele Grupului parlamentar al Partidului Democraþiei Sociale din România din Senat ºi a fost iniþiatã ca un rãspuns la afirmaþiile iresponsabile fãcute sãptãmâna trecutã de preºedintele Constantinescu la New York, la Universitatea Columbia.
Reproducem un paragraf semnificativ din aceastã declaraþie în care domnul Preºedinte s-a referit, printre altele, la conflictul interetnic de la Târgu Mureº din anul 1990 ºi la venirea minerilor în Bucureºti pe 14 iunie în acelaºi an. Citãm: ”Aceste violenþe erau inspirate, acceptate ºi organizate de statul în funcþie. Era nevoie de un eveniment care sã justifice înfiinþarea unui organism legat de vechea Securitate. Prin lungi rechizitorii ale justiþiei, ºtim azi cã violenþele minerilor au fost comandate de Putere, organizate de serviciile de informaþii, de organismele de poliþie, cu participarea poliþiºtilor, serviciilor secrete deghizate în mineri. Deci, statul s-a atacat pe el însuºiÒ. Încheiat citatul.
Nu vrem sã insistãm asupra faptului cã la Târgu Mureº a fost o tentativã nereuºitã a forþelor extremiste, parte dintr-un plan complex, menit sã creeze un pretext, o diversiune pentru o ulterioarã autonomizare politicã ºi administrativã a unei pãrþi din teritoriul þãrii.
Nu dorim sã insistãm nici în legãturã cu faptul cã minerii au venit în Bucureºti pe 14 iunie, a doua zi dupã ce alte forþe extremiste ºi antidemocratice, între care s-a aflat ºi actualul Preºedinte al României, nemulþumite de rezultatul alegerilor desfãºurate în mai 1990, au iniþiat o loviturã de stat, atacând o serie de instituþii fundamentale ale statului.
Nu este pentru prima oarã când Preºedintele Constantinescu îºi denunþã propria þarã.
Atitudinea Preºedintelui este cu atât mai responsabilã, cu cât afirmaþiile sale reprezintã mistificãri grave ale realitãþii, iar miza urmãritã de Domnia sa este absolut derizorie. Vrea sã capteze simpatia câtorva ascultãtori din strãinãtate pentru cã, în þarã, toate apariþiile sale publice sunt tratate cu adversitate fãþiºã.
Aceeaºi atitudine de denigrare a statului român continuã sã o manifeste Preºedintele României în problema pretinsei încãlcãri a embargoului cu Iugoslavia.
Contrar aprecierilor fãcute la vremea respectivã de organismele internaþionale de supraveghere a respectãrii embargoului, domnul Constantinescu acuzã statul român de contrabandã cu petrol.
În spatele acestei activitãþi antistatale, Preºedintele României încearcã compromiterea unor adversari politici, dat fiind cã eºecul total al mandatului sãu nu-i permite abordarea problemelor reale de o gravitate fãrã precedent cu care se confruntã societatea româneascã.
La aceeaºi întâlnire desfãºuratã la New York, Preºedintele Constantinescu a spus cã independenþa puterii judecãtoreºti a fost un lucru greu de realizat. Este uluitor cum Preºedintele mai gãseºte resurse sã facã asemenea afirmaþii dupã ce a deteriorat grav independenþa justiþiei, prin imixtiunea permanentã ºi publicã a instituþiei prezidenþiale în soluþionarea unor cauze la diverse instanþe ºi structuri ale sistemului juridic ºi poliþienesc. Rãspunzând presiunilor venite de la