Avram Filipaº

Domnule preºedinte,

Stimaþi colegi,

Am sã încep cu ultima parte a cuvântãrii distinsului nostru coleg, domnul profesor Otiman, preºedintele Comisiei de învãþãmânt, care a pledat aici pentru autonomie universitarã deplinã în care sã nu existe Ñ cum Domnia sa spunea Ñ nici un fel de ingerinþã din partea nimãnui.

Vreau sã vã spun cã aceastã concepþie este o înþelegere greºitã între raportul care trebuie sã existe între autonomia universitarã, pe de o parte, ºi lege, pe de altã parte.

Autonomia universitarã Ñ sã fim foarte clari Ñ exprimã opinia individualã Ñ n-am spus particularã Ñ, individualã a unei anumite universitãþi. Aceastã opinie a acelei universitãþi poate intra în discordanþã cu opinia altei universitãþi sau cu a mai multor universitãþi pentru cã existã autonomie universitarã.

ªi tocmai de aceea are în acest joc al raportului dintre interesul public ºi autonomia universitarã, care exprimã interesul individual al unei anumite universitãþi, are un rol legiuitorul care vine ºi armonizeazã aceste interese. ªi dacã este cazul, le armonizeazã în interesul interesului public, pentru cã aºa este normal.

Deci iatã cã are legiuitorul, adicã noi, un rol foarte important de a se amesteca chiar în autonomia universitarã.

Autonomia universitarã nu este peste lege, domnilor! De unde aceastã concepþie cã se poate face orice într-o universitate? Aºa s-a ajuns la situaþia în care unele universitãþi au ajuns adevãraþi factori de destabilizare ai învãþãmântului românesc ºi ai culturii româneºti, pentru cã nu s-a dus nimeni acolo, nici din partea statului ºi nici mãcar, bineînþeles, din partea colegilor, ca sã-i tragã de mânecã în legãturã cu ceea ce fãceau ei acolo ºi peste tot ei opuneau aceastã autonomie universitarã. În realitate, opuneau aceastã concepþie greºitã despre autonomia universitarã.

Cum sã nu avem noi voie, Parlamentul României, sã limitãm drepturile unei universitãþi în cadrul propriei ei autonomii universitare? Ba avem!

Ea este obligatã, în primul rând, sã se înscrie în climatul ºi în limitele legale existente în prezent, existente în vigoare ºi abia dupã aceea, dacã s-a înscris în aceste limite, sã pretindã ca sã-i fie lãsat drum liber concepþiei pe care a afirmat-o, la un moment dat, prin intermediul acelei autonomii universitare.

Deci, raporturile între lege ºi legiuitor, pe de o parte ºi autonomia universitarã, pe de altã parte, aºa stau.

Nu poate fi exclus legiuitorul din ceea ce se cheamã tot ceea ce se întâmplã într-o universitate ºi care se manifestã prin intermediul autonomiei universitare. O asemenea concepþie nu þine de un stat civilizat ºi în orice caz, nu þine de un stat de drept.

În legãturã, acum, cu alte probleme. Eu am fost citat aici pentru cã am fost împotriva comisiei, opiniei comisiei, ºi am fost de acord cu opinia Camerei Deputaþilor. Este adevãrat, dar este adevãrat parþial.