Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2000
other · respins
Romulus Raicu
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Am solicitat printr-un amendament ca pentru Administraþia Naþionalã a Rezervelor de Stat sã se acumuleze o cantitate de apã grea în valoare de 1.900 miliarde lei, în loc de 1.500 miliarde cât era propus în proiectul de buget. Aceastã solicitare cu 400 miliarde în plus presupune sã se facã pe baza compensãrii cu obligaþiile pe care le are regia cãtre furnizorii de bunuri ºi servicii. Or, din discuþiile pe care le-am avut cu reprezentanþii regiei, ca ºi cu ceilalþi colegi din Mehedinþi ºi din alte judeþe, interesaþi de aceastã problemã, am reþinut cã domnii de la Mehedinþi au nevoie de bani cash, 200 miliarde lei aproape, ºi de aceea eu susþin amendamentul pe care l-au depus ceilalþi colegi Ñ este vorba de domnul deputat Nicolicea, domnul Valeca ºi domnul senator Morþun Ñ care prevede acordarea unei sume de 191 miliarde lei din fondul special energetic.
Renunþ la amendamentul pe care l-am propus eu ºi voi susþine amendamentul propus de colegii mei la anexa care prevede fondurile necesare pentru Ministerul Industriei ºi Comerþului. Voi reveni atunci. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.