Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2002
other · respins
Bšndi Gyšngyike
Dezbaterea proiectului Legii privind prevenirea ºi combaterea pornografiei
Discurs
Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
Analizând starea de sãnãtate a populaþiei unei þãri, un indicator deosebit de elocvent îl reprezintã mortalitatea infantilã. În cadrul statisticilor ºi analizelor efectuate la nivel internaþional de organismele specializate, acest indicator este utilizat ca bazã de comparaþie relevând, în ultimã instanþã, standardul de viaþã al populaþiei din þãrile observate.
Analizele comparative ale Organizaþiei Naþiunilor Unite pentru populaþie indicã pentru România o ratã a mortalitãþii infantile de 22 la mie, în contextul în care rata medie în Europa este de 9 la mie, iar în Europa de Est, de 15 la 1.000 de locuitori, România ocupând un tragic loc întâi.
Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare acordarea gratuitã de medicamente pentru copiii cu vârsta cuprinsã între 0 ºi 12 luni, în scopul îmbunãtãþirii cadrului legislativ pentru protecþia sãnãtãþii, precum ºi îmbunãtãþirea stãrii de sãnãtate a acestei grupe de copii.
De asemenea, se are în vedere ca prin punerea în practicã a prevederilor conform cãrora copiii în vârstã de 0-12 luni beneficiazã de medicamente în mod gratuit la recomandarea medicilor de familie, fãrã restricþii legate de cantitate ºi valoare, s-ar reduce rata mortalitãþii infantile care, în prezent, situeazã România pe un loc nemeritat în cadrul þãrilor europene.
Stimaþi colegi, vã rog sã votaþi favorabil raportul Comisiei de sãnãtate. Mulþumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.