Romulus Raicu

## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

Anul 2000 gãseºte învãþãmântul românesc într-o situaþie extrem de dificilã: ºcoli care riscã sã se prãbuºeascã, elevi care nu mai pot frecventa cursurile din cauza situaþiei materiale precare, cadre didactice care se aflã într-o cumplitã sãrãcie. Este o situaþie de neacceptat pentru sfârºitul mileniului II, dacã o comparãm cu starea învãþãmântului din alte þãri europene care ºi ele au cunoscut regimul comunist.

Deºi în ultimii ani s-a vorbit foarte mult despre sistemul de învãþãmânt din România, deºi s-a trecut la aplicarea reformei în învãþãmântul românesc, nici un Guvern

postdecembrist nu a pus serios problema condiþiei sociale a omului de la catedrã. Existã astãzi o teribilã discrepanþã între prevederile înscrise în legile ce reglementeazã învãþãmântul românesc, între textele din Constituþie ºi situaþia de facto a învãþãmântului. Se vorbeºte mereu de învãþãmânt ca prioritate naþionalã dar, de fapt, puterea nu face aproape nimic pentru a-i conferi un asemenea rol. Sunt încãlcate cu nonºalanþã legile care reglementeazã învãþãmântul, iar starea materialã gravã în care se aflã ºcoala româneascã se datoreazã în primul rând neacordãrii unui procent de 4% din produsul intern brut pentru învãþãmânt, aºa cum prevede legea.

În vreme ce reprezentanþii puterii pledeazã pentru integrarea în Uniunea Europeanã, profesorul român este cel mai umilit ºi mai oropsit dintre toþi profesorii din þãrile Europei. Societatea cere ca profesorii sã fie bine pregãtiþi ºi sã-ºi facã datoria la clasã. Dar cu ce bani pot ei sã-ºi desãvârºeascã pregãtirea, sã-ºi însuºeascã noi cunoºtinþe, dacã banii pe care-i primesc nu le ajung nici pentru traiul de zi cu zi? Cu ce stare sufleteascã merge la clasã omul de la catedrã pentru a-ºi împlini misia ºi care trebuie sã le insufle elevilor încrederea în ei ºi în naþia lor? Are oare el asemenea resurse morale, când profesorul este mereu mãcinat de starea mizerã în care se aflã? Pânã când profesorii nu vor putea sã se detaºeze de situaþia dramaticã a existenþei lor cotidiene, nu vor putea îndeplini performanþele pe care societatea le cere de la ei. Iatã de ce ei nu vor înceta greva pânã când Guvernul nu le va asigura un salariu minim de un milion ºi jumãtate de lei.

## Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Argumentul principal pe care actuala putere îl aduce mereu în discuþie atunci când este vorba de asigurarea unor salarii decente pentru cei de la catedrã este acela cã nu sunt bani, cã bugetul este sãrac ºi nu se pot asigura creºterile salariale solicitate de sindicate. Dar pentru regiile subvenþionate de stat se gãsesc bani, domnilor guvernanþi, pentru a asigura salariile de zeci de milioane ale directorilor ºi ale persoanelor din conducere care, de cele mai multe ori, au falimentat unitãþile economice ºi au dus la lichidarea acestora?!

Dar în alte sectoare bugetare, cum se pot acorda salarii cu mult peste nivelul celor din învãþãmânt? De ce salariile cadrelor didactice trebuie sã fie mereu cele mai mici din sistemul de plãþi? Dacã vrem, într-adevãr, sã reformãm învãþãmântul românesc în vederea viitoarei integrãri europene, apoi trebuie gãsite resursele pentru a-i motiva pe cei cãrora le cerem sã aplice reforma. Niciodatã un profesor prost plãtit nu-ºi va da interesul pentru aplicarea reformei ºcolare.