Mihai Dorin Drecin

Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,

Aº numi intervenþia mea de astãzi: ”Transhumanþa... politicãÒ.

Transhumanþa a fost un fenomen aparent doar de naturã economicã, în realitate cu importante implicaþii sociale, culturale ºi politice pentru societatea româneascã. Începuturile transhumanþei pentru spaþiul nostru geografic se pierd în negura vremurilor, documentele de arhivã le pomenesc ºi le pãstreazã pentru posteritate din secolele XVII-XVIII, iar istoria oralã le împinge pânã în vremea dacilor.

Pãstorii români din Ardeal, în speþã Þara Bârsei, Þara Fãgãraºului, Mãrginimea Sibiului ºi Banat, îºi duceau turmele pentru iernare în Lunca Dunãrii, Dobrogea sau sudul Basarabiei. Primãvara, le readuceau pe platourile Carpaþilor, la a cãror bazã îºi aveau satele statornice, cu familiile ºi toatã rânduiala de gospodari. Deci pãstorii români practicau transhumanþa nu din imbolduri nomade, cum ne acuzã unele istoriografii vecine ºi ”prieteneÒ, ci din raþiuni economice. Mulþimea oilor pe care le creºteau românii cereau pãºuni întinse, rezerve de fân pe care plaiurile carpatice nu le puteau produce pentru sezonul de iarnã.

O datã cu naºterea sentimentului naþional modern, pãstorii români, prin transhumanþa tradiþionalã, vor transmite de o parte ºi de alta a Carpaþilor idei, ºtiri, gânduri, bucurii ºi necazuri, speranþe, literaturã religioasã ºi laicã specificã naþiunii române. Toate acestea vor fortifica spiritul naþional în lupta de afirmare cu pericolul deznaþionalizãrii, venit fie din partea austriecilor, a ungurilor sau a ruºilor.

Turmele pãstorilor români erau eterogene din punct de vedere al animalelor pe care le cuprindeau. Erau formate mai ales din oi, dar ºi din bovine mari: capre, cai ºi mãgari.

Legea ruralã a lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, reforma agrarã din 1921, apoi colectivizarea comunistã a

agriculturii, realizatã între 1949-1962, au limitat în etape transhumanþa în discuþie, fãrã sã reuºeascã a o distruge în totalitate.

În ultimii 10-11 ani, epoca celebrei tranziþii de la comunism la economia capitalistã de piaþã a adus în atenþia cetãþenilor României un alt tip de transhumanþã, cea politicã.

Am asistat ºi asistãm la spectaculoase salturi de la un partid politic la altul ale unor politicieni care, pânã mai ieri, juraserã credinþã totalã ºi veºnicã partidelor care i-au lansat pe eºichierul politic al þãrii. Motivele invocate pentru ”divorþulÒ intervenit sunt numeroase ºi puerile totodatã. Ba cã nu au fost nominalizaþi pe locuri eligibile pentru Parlamentul României, ba cã nu au fost consultaþi în deciziile majore luate de partidele din care fac parte, ba cã sunt peste media de inteligenþã intelectualã a celorlalþi colaboratori pe linie de partid ºi nu li se recunosc aceste calitãþi, ba cã, pânã mai ieri, au avut importante funcþii administrative ºi politice, pe care riscã sã le piardã sau sã le reobþinã în viitorul apropiat, ba cã, pur ºi simplu, au devenit neînþeleºi de mai-marii lor.